„Te-a împins tăticu’?” Scandal în Turcia, după ce titlul de Miss World l-a câștigat fiica ambasadorului în Ucraina

Val de insulte pentru Idil Bilgen, un medic oncolog rezident de 24 de ani, proaspăt încoronată Miss World Turcia, după ce s-a aflat că tânăra este fiica ambasadorului în Ucraina, transmite Turkiye Today. Potrivit asociației locale Miss World, Bilgen a convins juriul din Lazzoni Hotel, Istanbul, cu discursul final: „Sunt medic, dar sunt și turcoaică, așa că vreau să fiu vocea femeilor noastre la Miss World”.

Criticii susțin însă că ea a primit titlul „grație familiei sale”. Tatăl ei este în prezent ambasadorul Turciei la Kiev.

Voci proeminente din Turcia au acuzat că tânăra nu merita titlul decernat weekendul trecut: „Nu a fost cea mai frumoasă dintre cele 19 finaliste”.

Comentarii, precum „A câștigat prin relații”, „Te-a împins tăticu’?” și „Nu am spus că nu poți fi medic, am spus doar că nu ești frumoasă” au circulat pe scară largă.

Ca răspuns, Bilgen a insistat: „Nu-mi pasă de aceste comentarii. Sunt o turcoaică modernă și voi reprezenta Turcia cu mândrie”.

„Contează și inteligența” Într-un program tv, ea a pledat pentru o înțelegere „mai complexă” a frumuseții. „Competiția se referă și la alte lucruri, precum inteligența”, subliniază câștigătoarea competiției.

Interesul lui Bilgen pentru oncologie provine dintr-o tragedia familială. Mama ei a murit de cancer la sân în 2018, ceea ce a inspirat-o să urmeze o carieră medicală și să se specializeze în cercetarea cancerului.

În ciuda atacurilor, Bilgen va reprezenta Turcia la a 72-a ediție Miss World, din 2025, unde speră să impresioneze.

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

CITEȘTE ȘI VIDEO „Regina frumuseții”. Noua Miss Moldova care va reprezenta Republica Moldova la competiția internațională

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion