Mesajul lui Emilian Crețu de Ziua Independenței: „Când voi fi eu președinte. . .”

Actorul, prezentatorul și influencerul Emilian Crețu, pe care unii moldoveni vor să-l vadă pe lista candidaților la funcția președinte, a felicitat țara cu ocazia împlinirii celor 33 de ani de Independență și a făcut referire și la potențialul lui politic.

Emilian și-a felicitat țara cu multă ardoare, cât despre președinție – a dat de înțeles că nu țintește la această funcție.

„Felicitări cu cei 33 de ani de Independență. Din toate țările din lume e cea mai frumoasă, cea mai sfântă, cea mai aproape de inimă, este țărișoara noastră, pe care o iubesc, pe care o „kiss și love”. Când o să fiu președinte, o să facem o petrecere de Ziua Independenței, o să facem atunci cred că vreo 350 de ani de Independență, când o-i fi eu președinte”, glumește Emilian.

„Deseori am zis că frumusețea unei țări, bogăția unei țări o facem noi, fiecare din noi, cu cât putem. Fiecare din noi poate contribui la maxim, ca țara noastră să fie într-adevăr un colțișor de rai, tot timpul am promovat asta și o să promovez. Nu trebuie să așteptăm să vină cineva să ne facă nuștiu ce. Noi toți putem să avem grijă de ea, să o protejăm, să o îngrijim, să o înflorim. La mulți ani, Moldova!”, a spus actorul.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion