Alain Delon obișnuia să spună că nu își interpreta, ci își „trăia” rolurile. Monstrul sacru al cinematografiei franceze și mondiale, are în palmares aproape 80 de filme, dintre care câteva capodopere și numeroase succese populare. Actorul a decedat pe 18 august 2024.
Potrivit LeMonde, Delon a devenit actor din întâmplare, învățând film cu film pe parcurs. El ar spune că nu joacă, ci își „trăiește” rolurile. Rezultatul este o carieră excepțională.
„Plein soleil”: Nașterea unui star. Filmul regizat de René Clément în 1959, în Italia, înseamnă nașterea lui Alain Delon ca star: tânărul de 23 de ani, un necunoscut, devine faimos peste noapte pentru frumusețea sa „de diavol”, scrie Le Monde. Filmul se bazează pe cartea Patriciei Highsmith, „The Talented Mr. Ripley”, despre un psihopat. Pentru a-l readuce în America pe fiul său, Philipe, care ducea o existență strălucitoare și inutilă în compania iubitei sale, Marge, un american miliardar trimite în Italia un tânăr ca să-l convingă să se întoarcă acasă. Umilit de Philipe, acesta înțelege că nu va reuși niciodată să-l aducă pe băiat înapoi, pierzând recompensa de 5.000 de dolari, făgăduită de tată. Și atunci, se decide să recurgă la metode radicale.
„Il Gattopardo” („Ghepardul”). Regizorul Italian Luchino Visconti vede în tânărul Delon un talent cu care vrea să continue să lucreze. Îl distribuie mai întâi în „Rocco și frații săi”, apoi în „Ghepardul” (cu Burt Lancaster), moment în care câștigă faima internațională, iar cuplul Delon-Claudia Cardinale devine un clasic. „Ghepardul” este o adaptare a romanului scris de Giuseppe Tomasi di Lampedusa și prezintă societatea italiană din 1860, pe vremea lui Garibaldi, cu aristocrația aflată în declin. Filmul relatează povestea declinului unei familii de nobili sicilieni în timpul unificării Italiei (Risorgimento) de la mijlocul secolului al XIX-lea și ascensiunea burgheziei pe scena politică a Italiei. Din distribuție fac parte Burt Lancaster, Alain Delon, Claudia Cardinale, Serge Reggiani, Mario Girotti și Pierre Clementi. Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cele mai bune costume, a câștigat trofeul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes și încă 3 premii acordate de Asociația națională a jurnaliștilor italieni de film — imagine, costume și scenografie.
„L’Insoumis” („Neînfrânt”), spirit rănit de conflictul din Algeria. Este unul dintre filmele mai puțin cunoscute în care a jucat Alain Delon, în regia lui Alain Cavalier (1964). Filmul vorbește despre violența războiului colonial din Algeria și are legătură și cu biografia actorului, care a fost înrolat în Marina franceză de la 17 ani și a servit și în Primul Război din Indochina.
„Le clan des Siciliens” („Clanul Sicilienilor”): Alături de o altă legendă a cinematografiei, Jean Gabin. În 1969, Henri Verneuil i-a adus împreună din nou pe Gabin și Delon, dar și pe Lino Ventura, în „Clanul sicilienilor”. Delon jucase cu Gabin pentru prima dată în 1963, în „ Mélodie en sous-sol” și va mai juca alături de el în „Deux hommes dans la ville”.
„Le cercle rouge” („Cercul roșu”): „Fiul” lui Jean-Pierre Melville. În 1970, acest regizor aflat la apogeul carierei lucrează cu starul: relația dintre ei este „o fuziune”, notează Le Monde. Aceasta nu era prima colaborare dintre cei doi: legătura lor se formase încă de la „Le Samouraï” („Samuraiul”), din 1967, un film despre ucigașul profesionist Jeff Costello. „Cercul roșu” este un film polițist cu o distribuție răsunătoare: Alain Delon, Bourvil, Gian Maria Volonté și Yves Montand. Este cunoscut pentru secvența jafului, lungă de aproape o jumătate de oră.
Samuraiul-actorul fantomatic, cu ochii săi albaștri. „Samuraiul” este un film francez, din categoria crime/drama/thriller, realizat de regizorul și producătorul francez Jean-Pierre Melville în 1967. Protagonistul filmului, personajul Jef Costello, este interpretat de Alain Delon. Filmul este povestea lui Jef Costello, un ucigaș profesionist prezentat frust, și a luptei sale silențioase pentru supraviețuire. Actorul apare fantomatic, obsedat de control, cu ochii săi albaștri irezistibili.
„Monsieur Klein”, de două ori ambiguu. Actor și producător, Alain Delon a fost implicat în „Monsier Klein” (1976), în rolul unui dealer de artă lipsit de scrupule, care este confundat cu un evreu și este deportat după Razia de la Velodromul de iarnă din 1942.
Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!