Instagram bloggerii, Cristian și Ecaterina Cebotari deja și-au asigurat cei patru feciori cu câte un apartament, dar unde vor învăța aceștia, încă nu au decis. În cadrul unui interviu, cuplul a fost întrebat dacă vor opta pentru o instituție de stat sau una privată și iată ce au răspuns:
Părinții deocamdată nu au luat o decizie fermă în acest sens, dar cel mai probabil vor alege o școală obișnuită. Ecaterina nu crede că băieții vor avea o mare atracție față de studii, mai cu seamă toți patru. Așa că preferă să investească altfel banii, decât să-i cheltuie pentru o școală privată, care nu le va trezi prea mult interes copiilor. Însă decizia finală urmează să fie luată mai târziu.
„Foarte mult depinde de copil, dacă el nu o să vrea să învețe – asta-i realitatea. . . Noi ne-am oprit la opțiunea că vom merge la o școală simplă. Nu am văzut eu tare mulți băieți să învețe bine. Câți din 4 vor învăța bine? Dacă chiar să-i dăm la o școală privată, va fi o perioadă când toți patru vor merge opt ani la școală. Foarte costisitor, din calculele noastre, minim 22 de mii de euro pe an. Bani pe care noi am putea să-i investim tot pentru viitor lor. . . Școală oricum o să facă, vom vedea. Dacă copilul într-adevăr rupe cartea vrea să învețe, să meargă mai departe noi o să-l ajutăm”, a spus cuplul.
Ecaterina și Cristian au mai spus că intuiesc ce meserii vor alege copii lor. Eugen se visează pilot, iar Simon e un actor, zice mama, Luca și Matei urmează să se manifeste. Părinții au mai specificat că nu au nici o așteptare de la feciorii lor, legate de învățătură sau muncă și le doresc doar fericire.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Analitici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.