Încă un TikToker, în trecut gastarbeiter! Cu ce se ocupa Vasile JOSAN, înainte de a fi popular online?

Ies la iveală detalii din trecutul unui tiktoker popular, Vasile Josan. Tânărul a recunoscut în cadrul unui podcast că la fel ca mulți alți moldoveni, au fost timpuri când și-a câștigat pâinea muncind în străinătate.

Vasile a lucrat în Franța și pare să fi dat uitării acele timpuri. Zice că-și amintește ca prin ceață de munca de acolo, care nici pe departe nu-i era pe plac.

„În Franța am lucrat un an de zile, am trăit acolo. . .Am lucrat în domeniul construcțiilor, ceva cu termoizolarea, deja eu nici nu țin minte exact cum se numea. Țin minte că făceam bani, dar nu eram fericit, deloc, nici într-o țară nu m-am regăsit așa cum m-am regăsit în Republica Moldova. Absolut unde mă duceam, stăteam cu dorul de casă, eu cred că mulți alții care sunt în diaspora o să se regăsească în cuvintele mele”, a povestit Josan.

Acesta a muncit și în Olanda, acolo unde e stabilit fratele său. Țara l-a cucerit, dar nu în măsura în care să-și mute traiul acolo. La baștină a făcut cunoștință cu o tânăra, care l-a convins să investească într-o afacere cu flori. O perioadă de timp au activat online, după care și-au deschis un magazin fizic, ulterior au schimbat locația. Aceștia în prezent sunt certați, cum rămâne cu afacerea lor comună, Josan nu a precizat.

Numele lui a răsunat pe online, în special în urma luptei pe ringul FEA, cu un alt tiktoker, Dima White. Detalii despre confruntarea lor citește aici.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion