VIDEO Muzică clasică, pe clapele pietonalei Eugen Doga. Trecătorii au fost astfel invitaţi la VinOpera

Muzica clasică interpretată de corul de copii de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” i-a făcut pe trecătorii care mergeau pe strada pietonală Eugen Doga din Chişinău să se oprească pentru a savura din celebrele arii Carmen, Nabucco sau Turandot. Oamenii au aplaudat şi filmat momentul inedit.

Acest mini-concert de operă a fost un flashmob organizat pentru a invita melomanii la Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera, ediţia a VII-a. Aşa cum Castel Mimi este gazda evenimentului de Gală, corul de copii a susţinut şi acolo un recital şi a reuşit să atragă privirile şi fascinaţia vizitatorilor vinăriei.

Experienţa a fost una deosebită pentru copii şi maestrul de cor, care nu au mai evoluat într-un astfel de format.

„Mi-a plăcut tare reacţia publicului la ceea ce facem noi. Faţa lor mirată şi absolut minunată cu zâmbet, asta merită orice jertfă”, spune Alexandru Vinocurov, maestru de cor, Corul de copii al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”.

VinOpera va avea loc în ziua de 6 septembrie la Castel Mimi, unde vor evolua peste 100 de artişti instrumentişti ai Teatrului Naţional de Operă să Balet Maria Bieşu, care vor acompania solişti de renume, printre care soprana Elena Moşuc, una dintre cele mai frumoase voci ale lumii. Pe 14 şi 15 septembrie concerte cu intrare gratuită vor avea loc în satele Teliţa şi Bulboaca, iar publicul se va putea bucura de muzica Orchestrei Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, dirijor Mihail Agafiţa. Sunteţi invitaţi să vă bucuraţi de muzică şi să trăiţi VinOpera – unul dintre cele mai frumoase cinci evenimente enogastronomice din lume.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion