Deputata Marina Tauber, vizată în două dosare penale, a fost surprinsă dansând la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Rusia. Evenimentul, desfășurat sub patronajul dictatorului Vladimir Putin, are loc în perioada 18–21 iunie și reunește oficiali și oameni de afaceri din peste 140 de țări. Tot la forum este prezentă și o delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, scrie Realitatea.md.
În imaginile video apărute pe rețelele sociale, Tauber apare în pavilionul dedicat Republicii Moldova, alături de alți politicieni afiliați oligarhului fugar Ilan Șor, inclusiv Alexandr Suhodolski, Reghina Apostolova și Denis Ulanov. Aceștia au participat și la un panel de discuții intitulat „Rusia-Moldova”, desfășurat în cadrul forumului.
Este prezentă și o delegație PSRM condusă de Igor Dodon. Din delegație fac parte Zinaida Greceanîi, deputați socialiști și reprezentanți ai autorităților locale. Potrivit lui Dodon, aceștia vor avea mai multe întrevederi cu oficiali ruși pe teme economice și energetice.
Igor Dodon și Grigore Novac au avut deja o întrevedere cu ministrul rus al Dezvoltării Economice, Maxim Reșetnikov, în care au discutat despre relansarea relațiilor comerciale moldo-ruse. Dodon a declarat că dialogul cu Rusia ar trebui restabilit „de urgență” după alegerile parlamentare din toamnă.
Marina Tauber a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie, invocând motive medicale. De atunci, nu a mai fost văzută în țară, iar avocații săi spun că nu cunosc locația exactă a clientei. Ea este acuzată de acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat și falsificarea rapoartelor de campanie.
Potrivit procurorilor, dosarul penal ce o vizează pe Tauber este în faza finală, dar procedurile sunt blocate din cauza unei sesizări la Curtea Constituțională depuse de avocații săi. Procurorii susțin că acest demers urmărește tergiversarea procesului.
Forumului din Sankt Petersburg i s-a reproșat că este folosit ca platformă de propagandă în sprijinul Kremlinului, mai ales în contextul în care se desfășoară în paralel cu atacurile intense ale Rusiei asupra Ucrainei. Chiar cu o zi înainte de deschiderea forumului, peste 20 de civili au murit în urma bombardamentelor rusești asupra Kievului.
Pavilionul dedicat Republicii Moldova în cadrul forumului a fost organizat de „Evrazia”, o structură care, potrivit autorităților moldovenești și occidentale, are legături cu Ilan Șor și se află sub sancțiuni internaționale pentru implicarea în acțiuni subversive împotriva Chișinăului.