Moderatorul și showmanul Anatol Melnic a dezvăluit că și-a făcut recent o blefaroplastie, o intervenție estetică asupra pleoapelor. Soția lui, Tatiana Melnic, a fost cea care l-a convins să treacă peste frica de intervenție și să acționeze.
Înainte de procedură, Anatol și-a provocat urmăritorii de pe rețelele sociale să ghicească ce urmează să-și facă, iar majoritatea au presupus… o operație la hemoroizi.
„Mi-am făcut chestia asta. După ce am pus pe Instagram câteva videouri mai multe fete/soții au scris: eu sper și pe soțul meu să-l conving. Eu nu am avut frică de operație, cât am avut frică de Tania. De ce am făcut? Eu aveam probleme deja dimineața. Ca să deschid ochii, trebuia să ridici pleoapele cu degetele. Mi s-a adunat greutate și îmi era foarte greu să văd. Nu am făcut-o pentru frumusețe, așa cum alte fete mă felicită, eu nu pentru asta am făcut-o. E o operație care durează 45 de minute. O să văd rezultatul final peste săptămână”, a dezvăluit Anatol Melnic.
Blefaroplastia este o intervenție chirurgicală ce elimină excesul de piele și grăsime de la nivelul pleoapelor, cu scop funcțional sau estetic. În Republica Moldova, o astfel de operație poate costa între 400 și 800 de euro, potrivit clinicilor specializate din Chișinău.
Anterior, tot de frica soției, a trecut prin liposucție pentru a-și ameliora ginecomastia – o afecțiune care apare la bărbați și constă în mărirea glandelor mamare.