Valerie Lungu și-a încercat norocul și în muzică! Ce piese lansa în 2018?

Înainte să devină cunoscută în mediul online și să ajungă la Asia Express, Valerie Lungu cocheta cu mai multe domenii artistice. O înregistrare publicată în urmă cu aproximativ 11 ani o surprinde cântând pe scenă o piesă celebră din repertoriul artistei ucrainene Ani Lorak.

În imagini, Valerie interpretează melodia „Солнце” („Soare”), într-o apariție care arată o latură mai puțin cunoscută a influenceriței. Pe atunci, aceasta era atrasă atât de muzică, cât și de actorie, domenii pe care le-a explorat înainte de a-și construi cariera în online.

Play

De altfel, într-un vlog publicat pe YouTube în urmă cu aproximativ opt ani, Valerie povestea că absolvise Facultatea de Actorie și Școala de Televiziune. Tot atunci, dezvăluia că începuse un master în terapie și că își dorea să devină psiholog pentru copii.

Pasiunea pentru muzică a dus și la lansarea unor proiecte proprii. În 2018, Valerie a debutat cu videoclipul piesei „Sahara”, filmat la Cetatea Enisala din județul Tulcea și realizat în colaborare cu producătorii Soundify Media. Melodia a fost lansată alături de Cat Music.

Play

La acea vreme, artista spunea că întâlnirea cu echipa de producție fusese întâmplătoare, dar că experiența de lucru împreună i-a permis să-și îndeplinească un vis. Totodată, se declara încântată de rezultatul videoclipului și promitea noi surprize muzicale.

În 2019, Valerie a lansat o altă piesă, „Poveste rară”, continuând pentru o perioadă acest drum artistic.

Astăzi, Valerie Lungu este cunoscută în special ca influenceriță și pentru participarea la Asia Express, însă imaginile de arhivă demonstrează că, înainte de notorietatea din online, aceasta a încercat să-și construiască un parcurs și în muzică și actorie.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion