Valerie Lungu, scoasă din sărite la Asia Express! O altă femeie îi atingea soțul: ”Nu mă uit, că mă enervez”

Valerie Lungu pare să aibă parte de tot mai multe momente tensionate la Asia Express! După ce, în ediția precedentă, concurenta din Republica Moldova a trecut printr-o cădere nervoasă și a vrut să renunțe la competiție, în cel mai recent episod spiritele s-au încins din nou. De această dată, motivul furiei sale a fost legat de igienă, iar cel care a ajuns în mijlocul situației a fost chiar iubitul ei, Alex Gîlcă.

Totul s-a întâmplat în ediția din 11 octombrie 2026, când echipele calificate au participat la jocul de amuletă, inspirat de fascinanta tradiție a Operei Sichuan, cunoscută pentru costumele spectaculoase, expresivitatea actorilor și arta schimbării măștilor. Înainte de a intra în provocare, Valerie și Alex au fost machiați, însă ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă etapă de pregătire s-a transformat rapid într-un motiv de nemulțumire pentru concurenta din Moldova.

Valerie nu a mai putut să-și ascundă indignarea după ce a observat cum era machiat Alex!

Potrivit relatărilor sale, femeia care se ocupa de machiaj l-ar fi atins pe buze cu degetul, iar acest gest a deranjat-o profund. Concurenta a pus imediat problema igienei și i-a atras atenția make-up artistei, fără să-și ascundă revolta.

„Nu face asta! Nu e igienic! Uite! Transpiră și pune mâinile pe buzele lui. Curg șiroaie de pe fruntea ei, se șterge și apoi vine și pune mâna pe gura lui”, a spus Valerie, vizibil deranjată de ceea ce se întâmpla.

Iar dacă în acel moment și-a exprimat nemulțumirea direct, la testimoniale concurenta a fost și mai categorică. Valerie a criticat atât felul în care ar fi fost folosite pensulele de machiaj, cât și geanta în care erau păstrate acestea, susținând că instrumentele nu i-au inspirat deloc încredere.

„Ăștia n-au treabă cu igiena aici! A venit domnișoara mea cu o gentuță mizerabilă, cu pensule mizerabile cu care probabil a machiat tot anul. Când am văzut-o la Alex… Groaznică! Ceva ce nu se descrie vreodată!”, a declarat concurenta.

Aici momentele:

O nouă izbucnire pentru Valerie, după un episod în care a fost la un pas să abandoneze competiția!

Dacă data trecută emoțiile și presiunea aventurii au împins-o spre renunțare, de această dată un gest pe care l-a considerat lipsit de igienă a fost cel care i-a pus răbdarea la încercare.

Rămâne de văzut cum va gestiona Valerie provocările următoare și dacă tensiunile din competiție vor continua să-i testeze limitele. Cert este că aventura de la Asia Express nu pare să-i ofere prea multe momente de liniște concurentei din Republica Moldova

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion