Cântăreața Victoria Lungu, care de curând a supraviețuit unui accident tragic în România s-a plâns la o mare televiziune de peste Prut, că fiica sa, influencera Valerie Lungu ar fi lăsat-o singură în acest moment de cumpănă și a ales să participe la un reality show popular, în loc să o îngrijească pe mama sa. Nu este pentru prima dată când Victoria Lungu dă din casă relația complicată pe care o are cu fiica sa, învinuind-o de neglijență. Valerie o confruntă pe mama sa public în premieră și-și spune partea sa de adevăr la un poscast mișto.
Victoria Lungu se afla în autocarul care s-a răsturnat între Galați și Vaslui, acum o lună. Autovehiculul avea la bord 44 de persoane, iar accidentul s-a soldat cu o persoană decedată și 14 pasageri răniți. Victoria Lungu a ajuns la spital după accident, unde a avut nevoie de o intervenție chirurgicală la mână, însă a suferit și alte traumatisme la spate și la coaste. Cântăreața a spus că medicii au contactat-o pe fiica sa, iar aceasta s-ar fi arătat deranjată de faptul că s-a solicitat prezența ei.
Valerie însă o contrazice și spune că a ajuns de la București, la mama sa în timp record, fiind îmbrăcată în pijama. Influencera susține că ea a insistat ca mama să meargă la ea acasă și că i-a asigurat toate condițiile: logodnicul ei a dus-o în brațe din spital în mașină, fiica a spălat-o, a hrănit-o și a plecat ulterior să ofere un interviu, doar cu permisiunea mamei. În tot acest timp, urmărind-o prin intermediul camerei de supraveghere, asigurându-se că starea femeii nu se înrăutățește.
Valeria mai spune că mama sa nu a suferit traumatisme grave, ci mai mare era șocul.
„Oamenii nici măcar nu au luat-o să-i facă analizele când noi am ajuns la spital. Noi am ajuns în 3 ore jumate. Eu eram la București, iar accidentul s-a întâmplat într-un sat aproape de vama de R. Moldova. Eu am ajuns la spital, pe ea nici nu au luat-o la analize, pe ea nu voiau să o ducă la spital. Mama mea m-a întrebat, nu aveai astăzi emsiune? Atunci mi-am amintit că da, am emisiune. Atunci le-am scris celor de la Antena că asta s-a întâmplat, nu cred că ajung astăzi. . . Oamenii au fost ok, mi-au spus că dacă nu poți azi, vii mâine, încercăm. M-am uitat la toată situația, mama a avut multe lovituri, dar nu foarte grave. Nu mai avea haine, l-am trimis pe Alex să-i cumpere haine. Noi eram în pijamale. M-am asigurat că analizele sunt ok. Mi-au zis că e în șoc, dar nu are ceva grav ce i-ar pune viața în pericol. Am întrebat-o vrea să rămâi la spital sau vrei să te luăm acasă? Ea a zis că nu vreau acasă. I-am zis hai să mergem acasă, la București, mai bine să mergem acasă, te spăl, îți dăm haine, avem camere, i-am zis că dacă vedem că e ceva rău, te internăm la București, dar să știu că ești acolo. Zic, îți pun camere de vederi, ca să știu că ești bine. Noi am luat-o cu targa, Alex a luat-o în brațe a pus-o în mașină, i-am făcut pat, am adus-o la București. A venit un prieten de-al mamei, i-am dat de mâncare, pastilele. Am întrebat-o dacă e ok ca să plecăm o oră să dăm interviul cela. I-am zis că ești la un click distanță. Orice se întâmplă eu văd. Ea a fost super ok, se uita la film. Mi-a zis da, cum să nu, du-te și dă interviu. Ne-am întors, au venit și părinții lui Alex. A doua zi a zis că eu nu mai pot, eu vreau să mă duc la mine acasă și eu și Alex și părinții lui i-au zis să stea, ea a refuzat, a zis că vine prietenul ei să o ia. Eu nu am pus-o la taxi, pe mine nu mă lasă sufletul să fac astfel de chestii. A venit prietenul ei, a pus-o în mașină și au plecat, nu pot să o opresc dacă nu vrea. Nu e prizoniera mea”, a povestit Valerie.
O cu totul altă versiune a celor întâmplate povestise Victoria Lungu. Femeia susținea că a fost trimisă cu un taxi acasă, a doua zi după incident și ar fi fost nevoită să se descurce singură.
„Am stat până seara la spital, pentru că a venit până la urmă fiica mea, care era foarte supărată că a sunat-o și a deranjat-o. . . Ea a zis: de ce m-au sunat? Trebuie să mă pregătească pentru filmări. . .Și eu i-am zis, scuză-mă că te-au sunat, nu trebuia să te sune, nu trebuia să te deranjeze,dar până la urmă ea a stat și a zis că ar fi bine să mă aducă la spital. Fiica mea a zis că o să venim aici și o să mă interneze la București,dar din păcate nu s-a întâmplat, pentru că ei se pregăteau pentru o emisiune și m-au dus acasăși m-au lăsat acasă și au plecat la filmări. Iar după aia, a doua zi, m-au trimis acasă la mine cu un taxi și a trebuit să mă descurc singură”, a spus femeia pentru Antena Star, în timp ce fiica sa era la filmările reality show-ului Asia Express.
Amintim că anul trecut, online-ul a fost zguduit de un alt scandal dintre mamă și fiică. Pe atunci, cântăreața a rupt orice legătură cu fiica sa, Valeria, după ce tânăra ar fi fost pusă să aleagă între mamă și iubitul ei – a mărturisit Victoria, în cadrul unui interviu. Aceasta a mai spus că fiica sa a blocat-o pe toate rețelele de socializare. Relația lor în timp s-a îmbunătățit, mama, fiica și viitorul ginere chiar au și călătorit împreună.









