Valeria PAȘA a primit răspuns la contestație! TRM a pus la îndoială voturile acumulate. „950 de voturi invalide”

Valeria Pașa, participanta la Eurovision, nemulțumită de decizia juriului, care a dat preferință Nataliei Barbu, deși concurentele au obținut un scor egal – a primit răspuns la contestația depusă.

Potrivit Valeriei Pașa, organizatorii i-au adus aceleași argumente ca și la dezbaterea din ziua evenimentului, fiind de părerea că nu au încălcat regulamentul concursului.

„Compania „Teleradio Moldova” menționează că în conformitate cu reglementările Uniunii Europene pentru Radio și Televiziune, fiecare țară este reprezentată de facto de radiodifuzorul public și este la latitudinea exclusivă a radiodifuzorului să determine cine își va reprezenta țara la concursul Eurovision și modul de organizare a selecției.
A fost aprobat Regulamentul cu privire la desfășurarea selecției naționale și desemnarea reprezentantului, acesta a fost adus la cunoștința tuturor concurenților înscriși la concurs. Conform prevederilor documentului, prin înregistrarea la concurs, concurenții confirmă că sunt de acord cu toate prevederile prezentului regulament și cu toate condițiile stabilite de Comitetul de organizare.În urma procedurii de vot, interpreta Natalia Barbu a acumulat 12 puncte din partea juriului profesionist și 10 puncte din partea telespectatorilor.
La rândul său, interpreta Valeria Pasha a obținut 10 puncte din partea juriului și 12 puncte din partea telespectatorilor.
După stabilirea faptului că ambele artiste au acumulat același punctaj, Comitetul de organizare a luat decizia, într-o ședință extraordinară, să desemneze învingător concurentul care a obținut cel mai mare punctaj din partea juriului profesionist.

Organizatorii au supus verificărilor voturile Valeriei Pașa și au constat că 950 ar fi invalide.

„Comitetul organizatoric subliniază că au existat bănuieli rezonabile de la bun început cu privire la televoting, întrucât au existat în anii precedenți sesizări, inclusiv publice, din partea unor concurenți implicați în concurs, despre încercări de falsificare a acestei proceduri.
De anul trecut, „Teleradio-Moldova” a creat, cu ajutorul unor parteneri de-ai săi, un soft dedicat concursului Eurovision, pentru a putea fi verificate voturile.
Compania a verificat, prin experții săi și proceduri specifice, validitatea numerelor de la care Valeria Pasha a primit voturi și a constatat că aproximativ 950 de voturi au venit de la numere de telefon care în prezent nu sunt valide.
Mai mult, un anumit număr de voturi a venit din 48 de țări, printre care și exotice – Aruba, Bahamas, Bangladeș, Barbados, Indonezia sau Vietnam, probabil folosindu-se programul VPN.”

Valeria Pașa a răspuns acuzațiilor. Tânăra a spus că o participantă la televoting a primit mulțumire pentru participare la vot din partea TRM, doar că țara de unde a fost expediat mesajul a fost Zambia.

Artista se întreabă de ce au fost supuse verificării doar voturile sale. Mai mult, aceasta intenționează să se consulte cu juriștii, pentru a stabili noi căi pentru a-și face dreptate.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion