După ce a trecut printr-o despărțire răsunătoare de George Bagarean, la fel ca și divorțul de Cătălin Soare, influencera și autoarea de poezii Daniela Costețchi se confruntă acum cu un val de comentarii negative, alimentate de zvonuri despre o posibilă nouă relație. În plin sezon estival, apare tot mai des în compania bloggerului, începător ca și restul foștilor, Ianis Satmar, iar gesturile și chimia vizibilă dintre ei au pus internauții pe jar.
Deși tânăra insistă că este vorba doar despre o prietenie, urmăritorii ei nu sunt convinși. Mulți o acuză că „a trecut prea repede peste” și că afecțiunea afișată în videoclipurile postate nu este una strict amicală. Mesajele de susținere din iarnă, când scria versuri despre inima frântă, au fost înlocuite de critici acide și ironii.
Daniela a scris atunci că nu-l va ierta niciodată pe George pentru felul în care a părăsit-o și a transformat durerea în poezie, stârnind compasiunea femeilor care s-au regăsit în rândurile ei. Acum, aceeași comunitate care i-a fost alături se împarte între cei care o încurajează să meargă mai departe și cei care o judecă pentru rapiditatea cu care pare că a trecut la un nou capitol.
În ciuda criticilor, Daniela nu a oferit o declarație clară despre relația cu Ianis, dar continuă să se filmeze alături de el, zâmbitoare.
Bloggerița moldoveancă a fost căsătorită cu Cătălin Soare din România, împreună cu care are o fetiță pe nume Leila.