Un moldovean, viral de pe Tik Tok la Vocea României: S-au topit jurații după el

„Livratorul care cântă” a urcat pe scena de la Vocea României și a cucerit jurații. Tânărul, cunoscut pe Tik Tok, este originar din Republica Moldova, dar de câțiva ani stă la Timișoara.

Theo Rose, în juriu la Vocea României, i-a zis să participe la concurs. Aceasta îl cunoaște de pe Tik Tok, acolo unde tânărul a devenit viral după ce a făcut un filmuleț despre o situația la muncă.

„Livram într-o zi comenzi, ploua afară, era foarte urâtă vremea. Eram murdar, ud, nici nu puteam să mă uit pe telefon că ploua și nu vedeam locația și mă gândeam că ajung la 10 clienți și nimeni nu lasă niciun bacșiș. Și am zis să fac un TikTok despre asta”, a povestit Ștefan.

​„Am în spate un ghiozdan, Meniu pentru barosan, Ajung repede firește, Cu ciubuc mă răsplătește!”, sunt versurile care au ajuns la peste 1,5 milioane de internauți.

Ștefan a primit aprecieri chiar și din partea vedetelor. El are mai multe clipuri virale pe TikTok, printre care și „Ce cântă Irina Rimes când i se face foame?” sau rime pentru Sasha, băiețelul lui Theo Rose.

Tudor Chirilă s-a întors încă de la primele note. Interpretarea lui Ștefan a convins-o și pe Irina Rimes să apese butonul.

Ștefan a ales să meargă în echipa Irinei.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion