Un bucătar italian a fost dat afară de la restaurantul din Brisbane în care lucra după ce a refuzat să pună ananas pe pizza. Luat la întrebări de șeful lui, Davide Tamburella i-a spus că e o „insultă la adresa culturii lui” și i-a cerut să verifice cât de important este pentru italieni să nu pună ananas pe pizza, relatează antena 3 cu referire la BBC.
Davide Tamburella a fost concediat de la restaurantul La Costa din Brisbane în luna mai, la două săptămâni după o discuție cu șeful lui, care primise o serie de plângeri cu privire la comportamentul său.
Printre ele, se număra și refuzul continuu al lui Tamburella de a pune șuncă și ananas pe pizza. În cei patru ani în care a lucrat acolo, bucătarul italian ar fi refuzat de trei ori să pună fructul pe pizza. Cel mai recent, la un eveniment privat, la care clientul a cerut pizza cu șuncă și ananas.
„Am avut un eveniment mai mare. Au cheltuit în jur de 15.000 de dolari, iar tipul care plătea nota a spus: ‘uite, vreau o pizza cu șuncă și ananas’. Mă duc eu să îmi cumpăr o pizza cu șuncă și cașcaval? Nu e probabil favorita mea. Dar în niciun caz nu o să strâmb din nas. Și, uite, am avut pizza cu șuncă și ananas în meniul pentru copii”, a spus Elliot Ingram, patronul restaurantului, pentru The Guardian.
Davide Tamburella nu a acceptat niciun argument și i-a spus că ananasul pe pizza este o „insultă la adresa culturii” lui și să verifice cât de important este pentru italieni „să nu pună ananas pe pizza”.
Toate aceste detalii au ieșit la iveală după ce bucătarul italian s-a plâns la Comisiei pentru Relații de Muncă din Australia (Fair Work Commission), susținând că a fost concediat pe nedrept.
În decizia publicată marți, Comisia a notat refuzul lui Tamburella de a pune ananas pe pizza pentru că „el consideră, în calitate de italian, că adăugarea ananasului pe pizza reprezintă o insultă la adresa culturii sale”.
Comisia a mai precizat că aceasta era a treia oară în ultimii patru ani când Tamburella refuza să folosească acest fruct la prepararea pizzei.
Însă, Comisia notează că au existat și alte plângeri cu privire la comportamentul lui Tamburella. Alți angajați au spus că folosea un limbaj vulgar și i-au criticat stilul de comunicare care a dus la „creșterea frustrării” la locul de muncă.
Comisia a menționat și un incident petrecut la serviciu în luna aprilie a acestui an, când Tamburella și-a fracturat oasele de la mâna dreaptă după ce a lovit o bară metalică de sprijin.
Bucătarul spera ca restaurantul să îi sponsorizeze obținerea unei vize care le permite lucrătorilor calificați să devină rezidenți permanenți în Australia.
Cu toate acestea, după concedierea sa, restaurantul a întrerupt procedura, potrivit informațiilor prezentate în fața comisiei.
Tamburella a pierdut procesul privind concedierea abuzivă deoarece cererea sa fusese depusă după expirarea termenului-limită.
Acum, Tamburella lucrează la un alt restaurant din Brisbane, care nu are ananas în meniu.
Pe profilul său de LinkedIn, bucătarul se descrie ca fiind o persoană care, de-a lungul carierei, s-a concentrat pe „pregătirea unor preparate excepționale” și „îmbunătățirea performanței afacerii”.
În urmă cu trei luni, acesta a publicat o „scrisoare pentru bucătari”, având ca temă „respectarea ingredientelor”.









