Tzancă Uraganu și-a luat din nou prin surprindere internauții după ce a recunoscut public că fosta lui parteneră, care încă este soția lui în acte, i-a cerut 100 000 de euro pentru a-i da divorțul. Deși cei doi nu mai formează un cuplu de foarte mulți ani, în acte sunt încă soț și soție.
Toată România știe că Tzancă Uraganu își împarte viața între Lambada și Marymar, însă puțini sunt cei care știu că el este căsătorit cu o altă femeie. Mădălina Miu este cea care a reușit să îl conducă pe cântăreț în fața altarului, însă relația lor nu a fost să fie pentru totdeauna, așa cum inițial și-au imaginat. Cei doi s-au separat, dar doar fizic, pentru că în acte încă poartă statutul de soț și soție, chiar dacă și-au refăcut viețile alături de alți parteneri, scrie presa română.
Deși artistul își dorește să divorțeze, se pare că motivul real pentru care nu o face este unul de-a dreptul greu de imaginat. Mai exact, Mădălina îi cere 100 000 de euro pentru a-i oferi divorțul.
El nu a ezitat să menționeze și alte detalii în podcast-ul moderat de Bursucu, oferind chiar și explicații pentru tot ce i se întâmplă:
„Probabil că asta este una dintre prostiile din miile de prostii pe care le-a avut de o viață, de anii ăștia de când o cunosc. Ori e influențată de cineva, ori atât o duce capul, pentru că foarte frumos se poate divorța dacă te prezinți de câteva ori la tribunal, chiar dacă ea nu vine, dar eu fiind un om foarte ocupat…De exemplu, mă cheamă, primesc o citație de la instanță, pe data cutare trebuie să prezentați acolo și eu sunt la Craiova sau sunt la Arad sau la Maramureș. Eu sunt un om care cântă aproape în fiecare zi și ea profită”.
Totuși, el a menționat că nu își dorește să lase lucrurile așa, având de gând să găsească o soluție cât mai rapid.
„Am de gând când termin sezonul ăsta, cel puțin și septembrie inclusiv, din octombrie să mă ocup de treaba asta. Asta este printre primele mele planuri: să divorțez cât mai repede (…) Am fost împreună 2 ani să zic… până în 3, dar cum: o lună două da, trei nu, trei săptămâni, 4 luni nu. Ceva de genul”, a mai spus el