După ce încercările de a interzice filmul care urmăreşte biografia sa nu au avut rezultat, fostul preşedinte american Donald Trump s-a dezlănţuit împotriva echipei de producţie, dar mai ales a actorului care îl interpretează în varianta sa tânără, românul Sebastian Stan.
„Fals și lipsit de clasă”, a descris Donald Trump filmul biografic „The Apprentice”, tradus „Povestea Originii lui Trump”, care a fost deja lansat în Statele Unite, în ciuda încercărilor sale de a împiedica acest lucru, potrivit Antena3.
În film, actorul român Sebastian Stan îl interpretează pe tânărul Donald Trump, iar una dintre scenele care l-au făcut pe fostul preşedinte american să izbucnească şi să insulte echipa care a realizat pelicula este cea în care acesta îşi violează prima soţie.
În ciuda faptului că Donald Trump neagă faptul că s-ar fi întâmplat vreodată aşa ceva şi afirmă că a avut „o relație grozavă cu Ivana până în ziua în care a murit”, scena cu pricina se bazează pe acuzaţia de abuz sexual făcută chiar de Ivana Trump, în timpul divorțului său de magnat, declaraţie pe care ulterior, însă, a retras-o în timpul primei campanii prezidențiale a lui Trump.
„Este o lovitură ieftină, defăimătoare și dezgustătoare din punct de vedere politic, lansată chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2024, pentru a încerca să afecteze cea mai mare mișcare politică din istoria țării noastre. (…) Fosta mea soție, Ivana, a fost o persoană bună și minunată, și am avut o relație grozavă cu ea până în ziua în care a murit. (…) Este atât de trist că gunoaielor umane, cum ar fi persoanele implicate în acest proiect, care sperăm că nu va avea succes, li se permite să spună și să facă orice doresc pentru a afecta o mișcare politică, care este mult mai mare decât oricare dintre noi”, a izbucnit Donald Trump.
Dacă fostul preşedinte american îi cataloghează pe actorul român şi echipa care a realizat peliculă drept „gunoaie umane”, Sebastian Stan spune despre Donald Trump că este ipocrit, dezamăgitor, dar şi previzibil, în sensul „că îşi sapă singur groapa” în continuare.
„Continuă să-și sape singur groapa, tot mai adâncă. Este… este dezamăgitor, cred că e și tulburător cu câtă ușurință poate arunca asemenea cuvinte groaznice. Însă e și foarte previzibil. Adică e atât de negativ și își continuă încercările de a diviza oamenii, pentru că atunci se simte relevant. Sincer, m-am cam săturat de vremuri grele, m-am săturat de negativitate. Și m-am săturat să nenorocească țara”, a declarat actorul român Sebastian Stan chiar la premiera de la Londra a filmului biografic despre candidatul republican la Casa Albă, lansat cu mai puțin de o lună înainte de alegeri..
În România, filmul biografic „The Apprentice”, „Povestea Originii lui Trump”, se lansează vineri, în cinematografe.