Fiica interpretului Igor Cuciuc, Andreea Cuciuc, a fost condusă pe ultimul drum, după ce s-a stins din viață în urma unui stop cardiac suferit la petrecerea de la Balul Bobocilor. Tragedia a îndurerat profund familia și comunitatea, dar a stârnit și controverse, după ce imagini și detalii de la ceremonie au fost împărtășite pe rețelele sociale. A adus nu doar lacrimi, ci și o dezbatere despre cum suferința este exprimată în lumea digitală.
Igor Cuciuc și alți membri ai familiei au ales să publice momente din cadrul înmormântării, însoțite de mesaje emoționante, ca un omagiu adus tinerei. Gestul a generat o avalanșă de reacții online, multe fiind de susținere și compasiune, dar și critici din partea celor care consideră că astfel de momente ar trebui să rămână private. Necesitatea de a împărtăși durerea pe rețelele sociale este explicată de psihologi prin mai multe perspective, care combină aspecte psihologice, sociale și culturale.
Nevoia de suport emoțional. Comunicarea durerii: Pentru mulți, exprimarea emoțiilor ajută la procesarea durerii. Postările pe rețelele sociale pot fi o modalitate de a împărtăși povara emoțională cu prietenii și cunoscuții; consolare: Ei caută alinare sau cuvinte de sprijin din partea altora, ceea ce poate ajuta la diminuarea sentimentului de singurătate). Dorința de a păstra amintirea vie. Omagiere publică: Postarea despre cel decedat poate fi văzută ca un mod de a-i păstra vie memoria și de a arăta importanța pe care a avut-o în viețile celor din jur; documentarea pierderii: În era digitală, unii percep rețelele sociale ca pe un jurnal public unde își exprimă experiențele de viață, inclusiv pierderile. Conexiunea socială și empatia. Construirea unui sentiment de comunitate: Postarea poate atrage atenția prietenilor și a altor persoane care au trecut prin situații similare, creând o conexiune emoțională bazată pe empatie. Împărtășirea durerii: Suferința este mai ușor de purtat când este împărtășită, iar rețelele sociale oferă o platformă globală pentru acest lucru.
Trăim într-o cultură în care viața – de la momentele fericite până la cele tragice – este împărtășită online. Unii oameni văd acest lucru ca pe o normă. Uneori, oamenii pot simți presiunea de a arăta că își pasă și că sunt afectați de o pierdere pentru a menține anumite standarde sociale. În alte cazuri, poate fi lipsa altor mecanisme de a face față durerii. Absența unui sprijin direct: Cei care nu au prieteni apropiați sau familie pot folosi rețelele sociale ca substitut pentru suport emoțional. Căutarea sensului: Publicarea durerii poate fi o încercare de a înțelege pierderea și de a-i găsi un sens. Sau dorința de a sensibiliza sau de a transmite un mesaj. Unii împărtășesc tragediile pentru a avertiza alți oameni (de exemplu, despre riscurile medicale) sau pentru a transmite un mesaj despre importanța sănătății, familiei etc.
Această tendință, deși poate părea stranie pentru unii, este adesea o încercare de a gestiona emoțiile într-un mediu din ce în ce mai digitalizat. Fiecare persoană are propriul mod de a face față durerii, iar rețelele sociale au devenit, pentru unii, un loc de refugiu.
Nu toată lumea a privit cu ochi buni decizia de a publica imagini din timpul ceremoniei. Unii utilizatori au considerat că un astfel de moment ar trebui să fie marcat de discreție și intimitate, fără a fi expus publicului larg. Criticii spun că o astfel de expunere poate fi interpretată greșit, fiind văzută ca o căutare de atenție. Condamnarea gestului de a împărtăși durerea pe rețelele sociale poate avea la bază o serie de motive, care țin de percepțiile personale, normele culturale sau chiar valorile etice ale celor care judecă.
Percepția că durerea este ceva privat. Norme tradiționale: În multe culturi, doliul este considerat un proces intim, care ar trebui să aibă loc în familie sau în cercuri restrânse. Expunerea publică a emoțiilor intense poate fi văzută ca nepotrivită sau lipsită de respect. Discreție și decență: Unii cred că suferința profundă nu ar trebui afișată în mod public, deoarece poate fi percepută ca o lipsă de discreție. Suspicinea de căutare a atenției; disconfortul generat de expunerea la durere, critica etică și morală. În concluzie, cei care condamnă acest gest o fac adesea din perspectiva propriilor norme și valori, fără a înțelege întotdeauna motivele celui care își exprimă durerea online. Această critică reflectă, în esență, o tensiune între tradițiile legate de intimitatea doliului și noile forme de exprimare apărute în era digitală.
