Nicolas Cage trece printr-o perioadă dificilă după ce locuința sa de lux din Malibu, California, a fost grav avariată de o groapă uriașă apărută în apropierea vilei. Actorul în vârstă de 62 de ani a dezvăluit că, în prezent, locuiește în hoteluri, după ce casa sa, evaluată la 10,5 milioane de dolari, a devenit temporar nelocuibilă, transmite protv.ro.
Actorul a vorbit despre situația sa în timpul unui eveniment organizat pe 31 octombrie, la Los Angeles Comic Con. Întrebat despre planurile sale, Nicolas Cage a făcut o mărturisire neașteptată.
„În prezent sunt puțin cam fără adăpost. S-a întâmplat ceva cu casa mea din Malibu, așa că locuiesc mai mult prin hoteluri”, a spus actorul, potrivit presei internaționale.
Problemele locuinței i-au schimbat inclusiv planurile de Halloween. Nicolas Cage și-a dorit să petreacă această sărbătoare alături de fiica sa, August, în vârstă de patru ani, pe care o are împreună cu soția sa, Riko Shibata.
„Nu am parte de colindătorii obișnuiți de Halloween de care mi-ar plăcea să mă bucur. O voi duce pe fiica mea la colindat undeva în Santa Monica, dar în seara aceasta voi urmări un film al cărui regizor a fost nominalizat la categoria Cel mai slab regizor la premiile Zmeura de Aur – se numește The Shining”, a povestit el, potrivit eonline.com.

Actorul premiat cu Oscar a făcut referire la celebrul film regizat de Stanley Kubrick, pe care și-a propus să îl urmărească după ce își va culca fiica.
„A regizat extraordinar acel film. O să îl urmăresc în seara aceasta. După ce îmi culc fiica, o să pun The Shining”, a adăugat Nicolas Cage.
Groapa uriașă care i-a distrus o parte din proprietate lui Nicolas Cage
Problemele au început în luna septembrie, când o groapă de proporții s-a format în zona Malibu, afectând mai multe locuințe. Autoritățile locale au declarat stare de urgență și au emis ordine de evacuare pentru locuitorii din peste 30 de case.
Groapa avea aproximativ 18 metri lățime și 7,6 metri adâncime. Aceasta a provocat pagube importante proprietății lui Nicolas Cage, prăbușind terasa și distrugând aleea de acces. Incidentul a provocat și o scurgere temporară de gaze în cartier.
Actorul cumpărase proprietatea de aproximativ 372 de metri pătrați în 2024. Vila de pe malul oceanului a fost evaluată la 10,5 milioane de dolari.
Nu este prima dată când actorul se confruntă cu probleme legate de proprietățile sale imobiliare. În urmă cu aproximativ 15 ani, Nicolas Cage a fost nevoit să vândă mai multe locuințe, după ce autoritățile au instituit un sechestru fiscal asupra bunurilor sale imobiliare, în contextul dificultăților financiare.
Printre proprietățile la care a renunțat s-a numărat și un castel cu 28 de camere din Germania, cunoscut sub numele de Castelul Neidstein.
Într-un interviu acordat publicației germane Bunte în 2009, actorul a vorbit despre decizia de a vinde proprietatea.
„Din cauza situației economice dificile, din păcate, nu am mai putut să îl păstrez. Chiar dacă Castelul Neidstein nu mai este în posesia mea, va avea întotdeauna un loc special în amintirile mele”, declara Nicolas Cage.









