Papa Leon al XIV-lea a binecuvântat noul turn uriaș al celebrei biserici Sagrada Familia din Barcelona, după ce a celebrat o slujbă istorică în interiorul a ceea ce este acum cea mai înaltă biserică din lume.
La finalul ceremoniei, un spectacol grandios de artificii și lumini a îmbrăcat exteriorul clădirii încă neterminate în culori schimbătoare, punând în valoare turlele sale maiestuoase, transmite libertatea.

La evenimentul care a durat aproximativ 90 de minute a concertat un cor format din 600 de soliști. Printre personalitățile prezente s-au numărat regele Felipe al VI-lea, regina Letizia și premierul spaniol Pedro Sanchez.
În timp ce vitraliile multicolore străluceau printre coloanele interioare ce imită forma unor copaci, Suveranul Pontif și-a rostit omilia în spaniolă, catalană și latină, lansând un avertisment cu tentă politică subtilă la adresa administrației președintelui american Donald Trump.
„Nu putem crede în Iisus și, în același timp, să promovăm războiul. Nu putem crede în Iisus și să ucidem oameni nevinovați”, a spus Papa Leon al XIV-lea.
La finalul slujbei, Pontiful de origine americană a binecuvântat Turnul lui Iisus Hristos. Finalizat în luna februarie, acesta ridică basilica la înălțimea sa maximă de 172,5 metri.
Dimensiunea nu este una întâmplătoare: vârful turnului se oprește intenționat cu câțiva metri sub înălțimea dealului Montjuïc din Barcelona (177 de metri), ca semn de respect religios din partea arhitectului Antoni Gaudí, care considera că opera lui Dumnezeu (natura) nu trebuie depășită de cea a omului. Entuziasm în rândul comunității și pelerini din toată lumea Mii de oameni au asistat la slujbă din interior, în timp ce o mulțime uriașă a urmărit evenimentul pe ecranele gigant amplasate în piața din fața bisericii.
Localnicii s-au înghesuit la ferestre și balcoane pentru a nu rata momentul. „Este un moment memorabil, ceva ce nu voi uita niciodată. Am ezitat să vin din cauza aglomerației, dar mă bucur enorm că am făcut-o”, a declarat Isabel Magallón, o funcționară în vârstă de 60 de ani.
„Să văd acest turn terminat și sfințit de Papă îmi umple inima de bucurie”, a adăugat María del Carmen Guillaume, o locuitoare de 80 de ani, care s-a numărat printre cei 4.000 de membri ai comunității locale invitați special la eveniment.
Vizita papală coincide cu împlinirea a 100 de ani de la moartea lui Antoni Gaudí (10 iunie 1926). Arhitectul, un catolic devotat pentru care Vaticanul desfășoară în prezent un proces de beatificare, a murit tragic după ce a fost lovit de un tramvai în timp ce mergea spre biserică pentru a se ruga.









