„Și-a șters ***** de publicul din Piatra Neamț”. Beregoi acuzată de o mamă că are „aere” de vedetă

Idola adolescenților, Iuliana Beregoi, aflată în mijlocul scandalului cu Daniela Costețchi și Andreea Bostanica, a revenit din nou în atenția publicului după un concert susținut sâmbătă la Piatra Neamț. Artista a urcat pe scenă în fața unui public numeros, format în mare parte din copii și adolescenți, însă finalul spectacolului a stârnit un val de reacții în mediul online. Totul ar fi pornit după ce o mămică din Republica Moldova, prezentă la eveniment, i-a reproșat acesteia comportamentul de la finalul evenimentului, acuzând-o de lipsă de profesionalism și „aere” de vedetă.

De asemenea, mama fetiței prezente în public a distribuit pe rețele o filmare în care „îi bate obrazul” Iulianei Beregoi și s-a arătat nemulțumită că nu a interacționat deloc cu copiii care au venit special să o susțină la concert, scrie Cancan.ro. Ea susține că, imediat după ce s-a terminat programul, artista a fugit de pe scenă și s-a urcat direct în mașină, fără a mai sta de vorba cu fanii.

„Astăzi am venit cu fetița mea la așa-zisa vedetă a Republicii Moldova, Iuliana Beregoi. Și eu sunt din Republica Moldova. Cu atâta aroganță, cu atâta fițe de pute în urma ei, nici nu s-a oprit să salute publicul care o iubește. Lumea dezamăgită total. A coborât de pe scenă și a alergat direct în mașină.

Sărmanii copii, îmi este jele, cum se zice la noi, că au stat și au alergat, au urlat și au strigat și ea ca o ne*****ă și-a șters **** de publicul din Piatra Neamț. Să îți fie rușine. Știi ce înseamnă rușine? Lumea de aici e foarte dezamăgită de tine. O vedetă așa cum te consideri tu nu ar fi procedat cum ai făcut-o tu. Am cunoscut artiști mari ai României și niciunul nu a procedat cum ai procedat tu”, a spus femeia pe TikTok.

În ciuda acuzațiilor venite din partea femeii, care s-au răspândit rapid în mediul online, pe social media au fost distribuite mai multe filmări în care Beregoi interacționează cu publicul. Mai mult, la un moment dat, ea coboară de pe scenă și merge prin mulțime. A dat mâna cu zeci de copii și a interacționat direct cu ei preț de câteva minute, după care s-a întors pe scenă pentru a-și continua programul.

@iulianaberegoiMulțumesc Piatra Neamț❤️♬ sunet original – Iuliana Beregoi

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion