Șezătoare la Bruxelles! Comisara europeană pentru Extindere a împletit sarmale și a copt plăcinte

De sărbătoarea religioasă, Buna Vestire, la Bruxelles s-a organizat o șezătoare ca pe timpuri, la care și-a pus șorțul la gât și a făcut cunoștință cu bucătăria moldovenească comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos. Oficiala s-a simțit o gospodină veritabilă din Moldova, învârtind sarmale și plăcinte cu brânză, la un pahar de vin roșu, cot la cot cu viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, în Guvernul Republicii Moldova, Cristina Gherasimov.

Și dacă ceva similar cu sarmalele noastre a mai avut ocazia să gătească, atunci plăcinte a copt pentru prima dată. În pofida lipsei de experiență, Marta Kos a mânuit cu dibăcie aluatul, iar rezultat-o a făcut-o să se minuneze de gustul bucatelor noastre.

„Mama mea obișnuia să gătească așa ceva, dar le făceam de cinci ori mai mari”, a spus comisara europeană arătând spre vasul cu sarmale minuscule pe care tocmai a învățat să le facă de așa dimensiuni.

„Este prima mea plăcintă și îmi place mult!”, a mai spus oficiala.

După această incursiune în bucătăria moldovenească, Marta Kos a fost luată la întrebări referitor la parcursul nostru european.

„-Acum suntem mai aproape de Integrarea în UE?” – Încă vă gust!” a răspuns ea zâmbind.

Sursa video: Facebook\Cristina Gherasimov

„A fost un bun prilej pentru Comisara europeană pentru Extindere de a ne descoperi cultura, tradițiile și gustul de acasă. O așteptăm cu drag la Chișinău să ne cunoască și mai bine”, a scris viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, în Guvernul Republicii Moldova, Cristina Gherasimov.

Șezătoarea a fost organizată de către două jurnaliste moldovence din cadrul proiectului Maison du MediaLab și de diaspora noastră de la Bruxelles.

Sursa foto: Facebook\Cristina Gherasimov

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion