Scandal la Bruxelles din cauza Scenei Nașterii Domnului, realizate din cârpe! Se cere înlocuirea instalației

O nouă Scenă a Nașterii Domnului, realizată din cârpe și amenajată în Piața Mare din Bruxelles, a generat un val de comentarii negative și chiar o petiție ostilă din partea unui partid de dreapta, care l-au determinat pe primarul local să lanseze un apel la calm, transmite Agerpres.

„Trebuie să ne calmăm puțin”, a declarat primarul Philippe Close, reamintind că reprezentarea celor cinci personaje adulte din cârpe, fără nicio trăsătură facială, a fost autorizată de autoritățile ecleziastice locale.

De la inaugurarea sa de vineri, în centrul turistic al orașului Bruxelles, Scena Nașterii Domnului face obiectul unor critici virulente, preluate inclusiv în Franța și care vizează în special acea absență a chipurilor, fiind acuzată că „desfigurează” Nașterea Domnului și cultura occidentală.

Pentru liderul dreptei belgiene francofone, Georges-Louis Bouchez, această scenă „este o inepție și o insultă la adresa tradițiilor noastre”, iar personajele fără chip sunt demne de „un omagiu adus zombilor”.

Într-o petiție lansată sâmbătă, el a cerut înlocuirea scenei cel mai mai târziu până de Crăciun. Textul a adunat în doar trei zile peste 33.000 de semnături, potrivit purtătorului de cuvânt al lui Georges-Louis Bouchez.

Creația artistei Victoria-Maria Geyer a fost discutată în cadrul coaliției comunale din care face parte partidul acestui politician, Mouvement Reformateur (MR), care nu a blocat realizarea sa.

„Departe de noi ideea de a fi dorit să rupem legătura cu tradițiile”, s-a apărat artista, care se declară o catolică practicantă.

„Chipurile din țesături au vocația de a da frâu liber imaginației fiecăruia dintre noi și, cu siguranță, nu pe aceea de a exclude o comunitate sau alta”, a adăugat ea într-o conferință de presă.

Fără ca o legătură directă să poată fi stabilită cu criticii acestei creații, elementele din țesături care apăreau pe capul lui Isus au dispărut sâmbătă din iesle, obligând Primăria din Bruxelles să le înlocuiască și să întărească dispozitivul de securitate din jurul scenei nașterii Domnului.

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion