Rapper-ul de la Cahul, Vlad Sabajuc alias Satoshi a avut primul său concert solo, după câteva lansări răsunătoare, una dintre care în colaborare cu Carla’s Dreams. Artistul a încins atmosfera la cote maxime împreună cu „Standupovka” și îndrăgitul artist de peste Prut, Vescan, dar înainte de asta ne-a oferit un interviu, în exclusivitate.
Artistul, sătul de pregătiri, a recunoscut că abia așteaptă să iasă pe scenă și totodată a povestit ce i s-a întâmplat în timpul unui concert în Nordul Moldovei: „cineva mă trăgea de pe scenă și mi-a rupt o geacă de la fratele meu. Mă gândeam să-l lovesc și să-mi asum o răspundere juridică sau nu. M-am smuls și băieții din fața scenei l-au tras.”
Tânărul ține mult la lucrurile sale și are câteva fără de care nici nu urcă pe scenă. Evident, nu i-au lipsit nici în ziua primului său concert solo. Este vorba despre o brățară și un lanț. Mai multe detalii din viața rapper-ului și ce zic despre Satoshi, Vlad Sliusarenco și Vescan, aflați din reportaj: