„S-a întrecut limita! Am un nod în gât, îmi vine să plâng.” Avalanșă de critici la adresa Danielei COSTEȚCHI. Află motivul!

Autoarea de poezii și creatoarea de conținut digital, Daniela Costețchi a fost impusă de circumstanțe să renunțe la blond și la extensii. Tânăra și-a vopsit părul într-o nuanță mai aproape de culoarea sa naturală, șaten. Schimbarea însă nu a fost privită cu ochi buni de urmăritorii săi, care au năvălit cu zeci de comentarii nasoale pe pagina sa, spunându-i tinerei că o dezavantajează în totalitate schimbarea. Critica a destabilizat-o pe influencera și așa bulversată.

Daniela a spus că și pentru ea e greu să se adapteze la noua sa imagine și că-i va lua câteva zile ca să se obișnuiască să se vadă în oglindă șatenă. Mesaje urâte, precum că nu ar arăta bine aproape că au făcut-o să plângă.

„Acum, efectiv s-a întrecut limita, nou nici măcar nu conștientizați, cei care dați mesaje nasoale, că eu sunt una și voi veniți 500 dintr-o dată, cu același tip de mesaj: ce ai făcut, ești mult mai urâtă, era mult mai bine blondă. Voi credeți că eu când m-am văzut șatenă nu mi-a venit să plâng? Voi credeți că mie nu mi-i greu trecerea asta de la blond, la șaten. M-a impus situația, părul meu nu a mai rezistat. Un pic de omenie, în voi există un procent de oameni care efectiv nu înțeleg unde e limita, ține-o pentru tine, e așa de greu. . .Am un nod în gât și îmi vine să plâng în momentul de față”, a răbufnit influencera pe InstaStories.

Asta nu e unica schimbare din viața Danielei, recent și-a schimbat culoarea mașinii pentru una extravagantă și a divorțat oficial de tatăl copilului ei.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion