Piesa artiștilor români Adi Istrate și Holy Molly, „Totul meu” a fost plagiată de doi cântăreți ruși, până în cele mai mici detalii. Melodia în limba rusă a ajuns la urechile producătorilor din România care imediat i-au anunțat pe artiști și s-au apucat să-i caute pe cei care o făcut-o, ca să le dea peste nas.
„Problema e că nu doar s-au inspirat din refrenul piesei Totul meu, ci l-au furat pe tot și când zic tot mă refer la consoane, metrică, linie, acordurile piesei. . .Au făcut ca să semene perfect fonetic!”, zice Adi Istrate, care a solicitat să i se traducă piesa lansată acum șapte luni și a analizat-o cap-coadă.
Momentan românii încearcă să inițieze un dialog cu rușii.
„Echipa mea se ocupă să contacteze cealaltă echipă din Rusia, să rezolvăm treaba amiabil, fără instanțe sau procese, dacă nu ne vom înțelege, vor urma procedurile legale”, mai spune artistul.
Plagiatul însă nu l-a supărat, dimpotrivă, îl măgulește ideea că rușii îi copiază.
„E motiv de fericire, e o confirmare că am făcut bine ce am făcut”.
Ascultați refrenele celor două melodii în video-ul de mai jos și vedeți cât de mult se aseamănă.