Rugăciuni pe Internet, pentru sănătatea lui Ion Suruceanu: „Binecuvântează și întărește-l pe artistul nostru”

La începutul acestei luni, artistul Ion Suruceanu a ajuns la spital, în stare gravă și a fost internat de urgență la instituția Timofei Moșneaga. Maestrul suferă de pneumonie! Colegii săi de breaslă sunt îngrijorați de starea maestrului și au venit cu mesaje de încurajare și rugăciuni.

Costi și Corina Țepeș au postat o fotografie alături de alte nume grele din lumea muzicii și au scris:

„Îndemnăm toată țara la rugăciune! Să ne rugăm pentru sănătatea maestrului Ion Suruceanu. Doamne Dumnezeul nostru, slăvit să fii Tu Doamne, că doar Tu poți face minuni! Binecuvântează și întărește-l pe artistul nostru îndrăgit de toată lumea!”.

Scriitoarea Radmila Popovici a venit și ea cu un mesaj de încurajare.

 „Când medicina devine neputincioasă, rămâne voia cerului și puterea gândului omului, a oamenilor, a iubirii lor. Să ne unim, oameni buni, gândurile cele mai senine și dragostea, să le înmulțim și să le îndreptăm spre artistul nostru, atât de iubit de public, de prieteni, de rude, spre Omul Ion Suruceanu, de care avem mare nevoie aici, printre noi, mulți-mulți ani!”.

Interpretul Eugen Natan Doibani îndeamnă și el la rugăciune:

 „În aceste clipe complicate, să ne rugăm din tot sufletul pentru dragul, mult respectatul, legenda și OMUL nostru Ion Suruceanu ca să se facă bine”.

Ion Suruceanu are 74 de ani. Maestrul a primit titlu de artist al poporului în 1990, iar în 2004 s-a ales cu distincția de Cavaler al Ordinului Republicii.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion