„Realizez acum cât rău am făcut!” Anatolie MELNIC face caritate pentru cei care au suferit din cauza farselor lui

Showman-ul Anatolie Melnic și-a construit carieră făcând farse pe seama moldovenilor creduli. Peste ani însă regretă faptele și încearcă să-și ceară iertare de la cei care au avut fost ofensați și chiar au avut de suferit din cauza lui Melnic. Bărbatul face fapte bune pentru ei, ca să-și răscumpere cumva vina, a recunoscut el în cadrul unui podcast.

Are în spate peste o sută de farse, dar a ajuns să-și ceară scuze și să facă fapte bune abia pentru cinci „victime”. Pentru unul dintre ei a decis să-i dăruiască bilete la un meci important de fotbal. Persoana însă nu a fost fericită să-l vadă.

„Sunt vreo doi supărați foarte tare. Este băiatul cu „levîi igroc”. . .Mi-a zis: eu am încercat să uit de tine, dar tu nu ai idee că mi-ai distrus mie viața. . .El s-a lăsat de toată cariera de fotbal, el încearcă să uite toată treaba asta, pe el l-au tachinat tare mult”.

O altă familie afectată de farsă este a bărbatului mințit la telefon precum că „fiul lui ar fi însărcinat”.

„Soția lui și-a dat demisia de la muncă, pentru că o tachinau toți. Ei când se duceau la nunți, stăteau 10-15 minute și se duceau de la nuntă pentru că-i întreba lumea dacă a mai născut Petrică sau nu. . .Mie nici prin cap nu putea să-mi treacă că așa de mult poate să influențeze o farsă, o prostie făcută de mine. El plângea în fața mea”.

Anatolie Melnic își regrete anumite farse, chiar și așa, nu le-a șters de pe online.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion