Luptătorul Maxim Saculțan sau cum cei mai mulți tineri îl cunosc ca rapperul Magnat a dezvăluit despre calificarea dramatică a sa la Jocurile Olimpice de vară de la Paris pentru care în două săptămâni a lăsat frigăruiele și a reușit să dea jos 10 kg, pregătirea pentru Olimpiadă și-a făcut-o într-o singură lună, ceea ce l-a și împiedicat să câștige o medalie. „Am aflat că meg la JO cu o lună înainte. Noi oricum eram tot timpul în pregătire, dar eu înțelegeam că șanse nu prea sunt. Mai ales că inițial i-au descalificat pe trei sportivi, iar celorlalți le-au permis. Atunci am înțeles că nu văd Olimpiada, dar în ultima lună s-a decis că nimeni din Rusia nu va pleca”, a povestit el la cel mai recent interviu acordat jurnalistului Dorin Galben. Tot la acest interviu a vorbit despre urechile sale de „conopidă”.
„În 2024, în martie – aprilie, a urmat calificarea europeană la care se califică doar finaliștii – locurile 1 și 2. Datorită rezultatelor pe care le-am avut la campionatul mondial eram clasat în rating în primele numere și asta m-a făcut pe mine și încă 3 sportivi să fim despărțiți în grupe diferite și să avem o prioritate la acel campionat. Am câștigat lupta cu adversarul din Bulgaria, l-am câștigat și urma să lupt cu adversarul din Georgia. La acel campionat am venit din pregătiri din Georgia, selecționata Moldovei s-a antrenat cu cea a Georgiei, de vreo trei ori am făcut antrenamente chiar și cu acest adversar. Deja mă vedeam cumva calificat, dar a căzut bucuria în scârbă. La antrenamente îl câștigam, iar la competiție a fost o luptă egală. El era foarte pasiv, arbitrul a considerat că nu trebuie să îi dea pasiv, iar în ultimele 3-4 secunde, luptătorul din Georgia m-a tras din dres, fapt pentru care se acordă un punct celuilalt sportiv, arbitrul iarăși nu a văzut. Același arbitru a arbitrat alte două lupte, unde a făcut foarte multe greșeli și a fost descalficat pe 6 luni. Eu nu am depus contestație, pentru că asta durează, eram dezamăgit și demoralizat, știind că și la campionatul mondial, și la calificarea europeană fusesem la un pas de la calificare. Urma calificarea mondială, unde deja era foarte greu să câștigi. Prima luptă am câștigat-o, iar în a doua am cedat unui luptător din Coreea”, a relatat luptătorul-rapper.
Totuși, Maxim Saculțan s-a calificat la Olimpiadă, datorită retragerii sportivilor ruși din competiție.
„Întâi i s-a acordat calificarea prietenului meu, Radu Lefter, iar eu am stat pe stres puțin mai mult. Rușii singuri s-au retras oficial din jocuri, iar mie scrisoarea nu îmi venea, nu înțelegeam de ce. Două, trei zile nu am dormit, eram tare stresat, apoi a venit noutatea că luptătorul rus de 65 kg merge contra selecționatei lui și pleacă singur la JO. Și atunci mi-am zis: Maxim, ești foarte „norocos”, ai un noroc… Am înțeles că stau acasă, dar nu i-au permis să plece, apoi s-a anunțat că a avut o traumă, dar cred că nu i-au permis. Peste două zile mi-a venit și mie scrisoarea. Atunci am început să las frigăruii”.
În același interviu, a fost întrebat și de urechile deformate, adesea numite „urechi de luptător” sau „urechi de conopidă,” sunt frecvent întâlnite la sportivii de lupte, judo, MMA și alte sporturi de contact. Această deformare apare din cauza traumei repetate aplicate urechilor, care duce la acumularea de sânge între cartilajul urechii și piele (hematom). Când se întâmplă acest lucru și nu este tratat prompt, sângele acumulat poate duce la inflamarea și cicatrizarea cartilajului, deformând urechea. Dacă hematomul nu este drenat sau dacă sportivul continuă să suporte impacturi înainte ca urechea să se vindece, structura cartilajului se schimbă permanent, dând acel aspect specific de „conopidă.”
Sportivii experimentează acest fenomen, deoarece urechile sunt vulnerabile în timpul luptelor, fiind expuse frecvent la frecare, lovituri și presiune directă.