Povestea traumatizantă a vicecampioanei Anastasia Nichita care este internată în spital. Ani a luptat cu ligamentele rupte!

Luptătoarea Anastasia Nichita, care a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris, aceasta fiind pentru prima dată în istoria luptelor feminine din Republica Moldova, când o sportivă din țara noastă a urcat pe podiumul de premiere la Olimpiada de Vară, a fost operată la Saarbrücken, Germania. Ea a avut ruptură de ligamente și a aflat despre asta abia după ce s-a luptat pentru podium.

„Această operație trebuia efectuată încă cu 3 ani în urmă, înainte de Jocurile Olimpice din Tokyo. Îmi amintesc perfect ziua când mi-am rupt ligamentele: eram într-un cantonament în Belmeken-Bulgaria. Pentru că în preajma mea erau persoane care se gândeau doar la rezultate, nici n-am fost să verific starea de sănătate a piciorului. Am stat așa o lună de zile fără să mă antrenez, iar după am început antrenamentele, piciorul fiind foarte instabil practic la fiecare mișcare”, a povestit Anastasia Nichita într-o postare pe Facebook.

„Eu singură nu știu cum a fost posibil să mă lupt atunci la Tokyo, dar și mai departe încă 3 ani de zile?Probabil datorită faptului ca genunchiul era mereu în tonus muscular. A fost nevoie de intervenția din iunie la menisc, ca să aflu că de fapt sunt consecințele ligamentelor rupte de care nu aveam nici cea mai vagă idee. Accept toate provocările și sunt conștientă de faptul ca sportul de performanță necesită sacrificii. Doar îmi pare rău ca lucrurile nu au fost făcute la timp și acum situația e mult mai neplăcută și complicată! Un mare mulțumesc domnului doctor @ringerdocjohann pentru suport și profesionalism.Un medic cu suflet mare.Sunt sigură ca ați făcut tot ce este mai bun pentru a mă reabilita cât mai curând!”, a adăugat ea.

Din dezvăluirile vicecampioanei olimpice reiese că la Paris ea încă nu știa despre intervenția care urmează. Abia după ce a participat la Olimpiadă, logodnicul și antrenorul său, Valeriu Mircea, sportiv de performanță și el, a anunțat-o că mai urmează una, pentru că are ruptură de ligamente.

„Nu pot să cred ce medic incompetent m-a operat în țara noastră. Medicul de aici (Germania) mi-o dat o noutate deloc plăcută. Neapărat o să povestesc aici, nu vreau să mai sufere persoane de pe urmele acestui medic”, a scris Anastasia Nichita pe contul său de Instagram cu o zi înainte.

Valeriu Mircea, campion mondial la arte marțiale, este cu ea și o susține. Tot el o va ajuta să revină acasă.

În urma intervenției, va începe un program de recuperare intensiv, menit să o readucă în formă optimă. Sportiva a declarat că este hotărâtă să revină mai puternică și mai pregătită pentru competiții.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion