O fetiță de doar 10 ani a cucerit inimile publicului la finala Cupei Mondiale, după ce a participat la unul dintre cele mai spectaculoase momente ale serii și a dansat alături de Shakira. Este vorba despre Eseniia Mikheeva, o mică dansatoare rusă care face senzație pe rețelele de socializare cu clipurile sale, scrie presa internațională.

Eseniia a atras atenția prin frumusețea, talentul și energia sa, însă povestea din spatele apariției sale alături de Shakira este la fel de impresionantă. Fetița dansează încă de când avea doar șapte luni, iar părinții săi, ambii dansatori și instructori profesioniști, au fost cei care i-au descoperit rapid talentul.
Născută la Moscova, Eseniia s-a mutat ulterior împreună cu familia în Statele Unite, unde pasiunea pentru dans s-a transformat treptat într-o adevărată carieră. În 2023, micuța a ajuns chiar pe scena emisiunii „America’s Got Talent”, însă drumul ei s-a oprit în semifinală.
Apariția în cadrul show-ului a fost o adevărată rampă de lansare, iar apoi videoclipurile sale în care dansează au început să strângă milioane de vizualizări pe internet. Însă unul dintre videoclipurile sale avea să îi schimbe complet viața.
Astăzi, Eseniia are peste 2,2 milioane de urmăritori pe Instagram și aproape 1 milion pe TikTok, conturile sale fiind administrat de părinți.
Shakira a descoperit-o pe micuța dansatoare după ce un videoclip cu Eseniia a circulat online și a strâns mii de voturi din partea publicului. Impresionată de talentul ei, artista columbiană a decis să o invite să danseze alături de ea la finala Cupei Mondiale.
Momentul în care Eseniia a aflat vestea a fost de-a dreptul adorabil. Mama ei a filmat reacția fetiței, care a început să țipe și să sară de fericire atunci când a aflat că urma să împartă scena cu Shakira.
Iar visul a devenit realitate. La finala Cupei Mondiale, Eseniia a dansat alături de Shakira, într-un spectacol urmărit de milioane de oameni din întreaga lume.
„Mulțumesc, Shakira.
Îți mulțumesc nu doar pentru muzica care a inspirat întreaga lume, ci și pentru energia incredibilă pe care o împărtășești cu toți cei din jurul tău. Ai un dar unic de a aduce oamenii împreună, indiferent de țara, limba sau cultura lor.
Îți mulțumesc că mi-ai îndeplinit unul dintre cele mai mari vise — să dansez pe scenă alături de tine. Este un moment pe care îl voi prețui pentru tot restul vieții și pe care îl voi păstra mereu în inima mea.
Îți mulțumesc pentru tot binele pe care îl faci. Prin bunătatea, generozitatea și exemplul tău, ne reamintești că adevărata măreție nu ține doar de talent, ci și de a avea o inimă frumoasă. Tu faci din această lume un loc mai bun și inspiri milioane de oameni să creadă în visurile lor.
Îți mulțumesc pentru că creezi amintiri care durează pentru totdeauna. Îți mulțumesc pentru că ne arăți că muzica, dansul și bunătatea sunt limbi universale care ne leagă pe toți”, a scris micuța pe Instagram după momentul de la Cupa Mondială.









