Zi cu semnificație dublă pentru cântăreața Paula Seling, care sărbătorește astăzi nu doar Crăciunul, dar și ziua sa de naștere. Artista împlinește 45 de ani.
Cântăreața și compozitoarea și-a dedicat sieși un text în această zi specială.
„Crăciun fericit, dragii mei!
Și…la mulți ani, și mie, de ziua mea!
Ce i-aș spune ei, copilei cu ochi plini de speranță și de visuri, după 45 de ani de zbucium și de traire?
Crede! Dumnezeu lucrează prin oameni, prin gânduri, prin visuri, prin planuri, prin sens, prin dorință, prin rugă. Cerurile te protejează de tot ce e rău, dacă lucrezi în planul iubirii .
Azi, după 45 de ani de la prima noapte cu ninsoare ca o furtună, cu travaliu cât o viață, îți mulțumesc, ție, mamă, că ai știut cum să mă faci, ție, tatălui, că ai știut cum sa îmi fii, vouă, tuturor celor care ați pus în mine o fărâmă din lumina voastră! Mulțumesc Domnului pentru fiecare zi în care simt că am sens. La mulți ani, viață! La mulți ani, copilă! Visează până visurile vor fi stele!
Crăciun fericit și… Primiți cu colinda?” – a scris Paula Seling pe Instagram și a postat un șir de fotografii din copilărie.
Paula Seling a fost căsătorită cu Radu Bucura, de care a divorțat în secret, după 17 ani de căsnicie. Artista educă o fiică, Elena, pe care a înfiat-o acum șapte ani, pe când micuța avea trei ani.