O tânără de 19 ani a decedat din cauza un trend de TikTok! Părinții ei luptă, ca să-l oprească

Un trend puternic înrădăcinat a dus la moartea unei tinere de doar 19 ani din Statele Unite ale Americii! Părinții îndurerați încearcă din răsputeri să prevină alte tragedii informând societatea despre „dusting”.

Renna O’Rourke a intrat în stop cardiac și, ulterior, în moarte cerebrală, după ce a încercat un trend viral pe TikTok. Renna O’Rourke și iubitul ei au comandat soluție de curățare a tastaturii acasă la părinții ei, fără știrea mamei sale, potrivit Independent.co.uk. Fata a inhalat soluția și imediat a intrat în stop cardiac. Tânăra a petrecut o săptămână inconștientă la terapie intensivă, după care a decedat.

„Mereu spunea: Voi fi faimoasă, tata! Doar privește-mă. Voi fi faimoasă! și, din păcate, asta nu se întâmplă în cele mai optime circumstanțe”, a declarat tatăl tinerei, Aaron O’Rourke.

Trendul „dusting”, cunoscut și sub numele de „chroming” sau „huffing”, presupune inhalarea unor detergenți de uz casnic ca drog pentru a genera o stare de euforie și a obține vizualizări online. Senzația provoacă o euforie scurtă, urmată de vătămări instantanee și fatale, adesea din cauza insuficienței cardiace.

Părinții Rennei au descris-o pe fiica lor drept „veselă, atentă și loială”.

Soții O’Rourke se străduiesc acum să o onoreze pe Renna prin răspândirea informației despre pericolele trendului care le-a răpit fiica.

„Nu este nevoie de niciun act de identitate (pentru a comanda aceste produse – n.red.). Este inodor și căutat de copii. Și-l pot permite, îl pot comanda și nu este detectabil”, a declarat Dana O’Rourke pentru AZ Family despre accesul la substanțele chimice inhalate de fiica ei.

„Nu vă bazați pe cuvântul copilului dumneavoastră. Săpați adânc. Căutați în camerele lor. Nu aveți încredere. Sună oribil, dar le-ar putea salva viața”, a mai spus.

Această tendință există de ani de zile. Potrivit CNN, numărul tinerilor între 12 și 17 ani care au încercat trendul a scăzut de la 684.000 în 2015 la 564.000 în 2022.

„Oamenii inhalează fumuri de secole”, a declarat Dr. Betty Choi pentru CNN. „Potrivit studiului național din 2020 privind consumul de droguri și sănătatea, abuzul de inhalante a atins apogeul în anii 1990 și a fost în scădere în ultimele două decenii. Dar în ultimii ani, ratele de experimentare în rândul adolescenților au crescut din nou“, a continuat. Choi a observat că multe produse sunt ieftine și ușor de găsit în case. Efectele pe termen scurt sunt similare cu beția și pot duce, de asemenea, la o serie de probleme de sănătate minore și majore.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion