“O seară în parc”, în compania muzicii şi a vinului de calitate. Cum s-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie a festivalului

Sala în aer liber a Teatrului Verde a devenit neîncăpătoare pentru cele câteva mii de spectatori veniţi să petreacă “O seară în parc”, în compania artiştilor îndrăgiţi şi a orchestrei Teatrului Naţional de Operă şi Balet, dirijor, Dumitru Cârciumaru.

Pe scena de la Teatrul Verde au urcat nume sonore din muzica autohtonă, dar şi artişti renumiţi de peste Prut, iar publicul i-a scăldat pe toţi în ropote de aplauze. 

Spectatorii s-au răcorit într-o zi caniculară de iulie cu vinurile puse la gheaţă de Castel Mimi, partenerul evenimentului pentru a-l treilea an la rând. Vinăria a ales să delecteze publicul cu vinuri din soiuri autohtone, iar publicul a făcut rânduri la cele două standuri, pentru a-şi alege vinul preferat.  

„Noi, cei de la Castel Mimi, suntem mândri să susţinem tot ce este autohton şi tot ce este local. Suntem parteneri la acest concert în care evoluează staruri autohtone şi noi delectăm gusturile oaspeţilor astăzi cu vinul din soiuri autohtone Feteasca Regală, Feteasca Albă şi Viorica –  cupajul minunat al vinului Sânzienele cu care astăzi suntem aici”, susţine Ala Samoilenco, director de Marketing, Castel Mimi.

Festivalul de Muzică Simfonică “O seară în parc” ediţia a VI-a a avut loc în data de 6 iulie.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion