Caz rar în cinematografia locală: o adolescentă, descoperită întâmplător, a devenit una dintre revelațiile filmului „Puterea Dragostei”, regizat de Ivan Naniev. Rolul Deliei, sora protagonistului dispărut, a fost încredințat Vladei Maftei, o tânără din Cahul care, la prima întâlnire cu regizorul, l-a impresionat până la lacrimi.
Vlada Maftei are 16 ani, este elevă la Liceul Teoretic „Ioan Vodă” din Cahul și joacă pe scena teatrului din oraș.
Ivan Naniev a povestit că a cunoscut-o în urmă cu aproape trei ani, la un casting organizat pentru un alt proiect. „A venit fără emoții, a început să recite o baladă și am rămas fără cuvinte. Nu mai văzusem la un copil atâta forță interioară și naturalețe în același timp”, a spus regizorul.
După acea audiție, proiectul respectiv nu s-a mai realizat cu ea, însă imaginea fetei i-a rămas vie în memorie. „Au trecut anii, dar chipul și vocea ei mi-au rămas în minte. Când am început lucrul la „Puterea Dragostei”, am știut imediat că ea trebuie să fie Delia”, a mărturisit Naniev.
Pentru rol, Vlada Maftei a fost invitată la Chișinău la un nou casting. Deși concurența a fost mare, tânăra a reușit din nou să-i impresioneze pe membrii echipei. „Nici n-a fost nevoie de probe suplimentare. După prima lectură, toată lumea a simțit că Delia e deja în fața noastră”, a povestit regizorul.
În film, Delia este sora lui Andrei Niciveev, mirele care dispare imediat după cununie. Împreună cu fratele mai mare, Luca, interpretat de actorul Daniel Nideico, fata pornește o călătorie încărcată de mister și emoție pentru a-l găsi. Părinții, Cleopatra și Artur și Cleopatra refuză să accepte noua noră, Carolina, pe care o suspectează de intenții ascunse. Rolul Vladei este unul sensibil, dar și complex, combinând fragilitatea vârstei cu hotărârea de a afla adevărul. Regizorul spune că, în ciuda lipsei de experiență, tânăra actriță s-a adaptat perfect cerințelor filmării.
Filmările au fost pentru Vlada o experiență de neuitat. „Pentru a obține rolul, a fost nevoie de multă muncă și repetiții, deoarece nu aveam experiență în a juca un rol într-un film și trebuia să învăț toate tehnicile necesare. Să joc într-un film a fost visul meu devenit realitate. Am întâlnit mulți actori talentați și oameni minunați, la care am ajuns să țin foarte mult. Mi-am făcut prieteni și am învățat lucruri noi despre procesul de creare a unui film”, a povestit tânăra pentru o redacție locală.
Filmul „Puterea Dragostei” va fi proiectat la Cahul – pe 25 octombrie 2025 – la Palatul de Cultură. Detalii suplimentare și bilete sunt disponibile pe site-ul oficial Realitatea Film.