Bat clopote de nuntă la Hollywood! După un divorț scandalos și acuzații de infidelitate, Miley Cyrus s-a logodit cu cel care a ajutat-o să uite de fostul ei soț, transmite presa internațională.
Artista în vârstă de 33 de ani a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, muzicianul Maxx Morando. Cei doi formează un cuplu de patru ani, însă sunt extrem de discreți când vine vorba despre viața privată.
Deși Miley nu a oferit detalii despre modul în care Morando a cerut-o în căsătorie, artista a spus că a rămas „fără cuvinte” când a fost cerută în căsătorie. „Singurul lucru pe care îl pot dezvălui este că pentru noi, intimitatea și păstrarea lucrurilor private au fost surprinzător de realizabile, iar asta mi-a oferit mai multă libertate de alegere. Cred că ține și de faptul că sunt mai matură, mai protectoare cu ceea ce aleg să împărtășesc”, a declarat ea, potrivit tabloidului britanic Daily Mail.
Îi despart șase ani, însă Miley a declarat într-un interviu rar pentru Harper’s Bazaar, în noiembrie 2024, că diferența de vârstă nu reprezintă un impediment și că relația lor funcționează pentru că „nu luăm viața prea în serios”, deși a subliniat că Morando „vede viața foarte diferit de mine”.
„El a crescut cu laptop. Eu aveam un computer desktop pe care îl împărțeam cu frații și surorile mele”, a explicat ea. „Sincer, ne-a crescut câinele folosindu-se de Reddit. Eu îi zic: ‘Sigur trebuie să facem asta?’ iar el: ‘Pe Reddit scrie bla, bla, bla…’”, a glumit artista.
Logodna vine la scurt timp după ce Miley Cyrus a apărut la premiera mondială Avatar: Fire and Ash din Los Angeles, luni, 1 decembrie, purtând un inel cu diamant pe degetul inelar de la mâna stângă.
Ea și-a etalat mândră bijuteria strălucitoare și a pozat alături de Maxx pe covorul roșu.
Francesca Simons, reprezentanta creatoarei de bijuterii Jacquie Aiche, a confirmat pentru People că inelul este realizat de Aiche și este „personalizat”, având o piatră tăiată în stil cushion, cu margini rotunjite, montată pe un inel gros din aur galben de 14 karate.










