„Nu ca pe un prieten” SATOSHI și Olga VERBIȚCHI au înnebunit fanii: „Am rezonat la un nivel inexplicabil”

Doi dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, Satoshi și Olga Verbițchi și-au unit vocile într-un duet senzațional. Noua lor piesă este intitulată „Nu ca pe un prieten” și deja face furori pe platformele muzicale.

Deși subiectul iubirii imposibile este mai puțin obișnuit pentru Satoshi, tânărului artist a trăit piesa la intensitate maximă.

„Scriu rar despre dragoste. Am câteva piese marcante pentru mine în acest sens, dar totuși, temele sociale sau mai bine zis, alte teme decât dragostea, îmi sunt mai apropiate și mă lasă mai ușor să le înțeleg și să le scriu. De data asta am vrut să vorbesc din altă perspectivă – cea de friend zone și de lucruri care nu se vorbesc nici măcar între 4 ochi. Am vrut de mult timp o piesă cu Olga. Cred că acum i-a venit timpul. Mie îmi place mult cum a simțit și interpretat ea tema”, a declarat Satoshi pentru CanCan.

La filmările videoclipului ambii artiști au luat armele în mâini. De altfel, una dintre pasiunile Olgăi.

„Când mi-a arătat Vlad prima oara această idee, demo-ul inițial care s-a născut din ceva ce a trăit el probabil, mi-a plăcut foarte mult și am rezonat la un nivel inexplicabil, nespunându-i însă despre asta..apoi într-o zi, mi-a trimis demo-ul și mi-a spus să scriu ce vreau, unde vreau pe piesă, ce simt și cum o văd eu, oferindu-mi șansa la a contribui poveștii lui. Mi-a fost foarte plăcut, m-am gândit ceva timp, și am realizat că este ceva prin ce trece toată lumea, și cum ar fi dacă în piesa asta EA îi răspunde LUI la ce spune. Cam despre asta este partea mea din piesă, răspunsul meu față de EL, într-o situație între două personaje care se iubesc și se urăsc egal, două persoane care își doresc un perteneriat, dar nu sunt compatibili cât este necesar pentru asta, și desigur – în final, despre două personaje care cedează și se lasă despărțiți sperând că ar putea avea un alt final într-o altă viață”, a declarat Olga Verbițchi pentru CanCan.

Amintim că Satoshi și Olga Verbițchi recent au început să colaboreze în paralel cu „Versus”, cu încă o casă de discuri prestigioasă, de peste Prut.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion