Licitația programată pentru vânzarea celor două apartamente ale lui Ilan Șor nu a mai avut loc, din cauza lipsei de participanți. Potrivit TVR Moldova, potențialii cumpărători au fost descurajați atât de prețul cerut, cât și de istoricul controversat al imobilelor. Autoritățile anunță că va fi organizată o nouă licitație, de această dată cu un preț de pornire redus cu 10%.
„Nicio persoană nu a achitat acontul în mărime de 5% şi taxa de participare pentru participare la această licitaţie. Vom examina posibilitatea de a petrece o nouă licitaţie la un preţ redus. Preţul redus va fi coordonat cu Banca de Economii, creditor în această procedură de executare. Respectiv vom veni cu un anunţ în termen de cinci zile. Acest bun este unul litigios. Evident, cunoaştem cine este şi proprietarul acestuia. Asta face ca acest bun să nu fie atât de solicitat”, a declarat Roman Talmaci, executor judecătoresc.
Recent, două apartamente din municipiul Chișinău, care îi aparțin lui Ilan Șor, au fost scoase la vânzare. Licitația pentru aceste bunuri va avea loc joi, 24 aprilie. Sumele obținute vor fi transferate în conturile Băncii de Economii, aflată în proces de lichidare. Cele două apartamente ale lui Ilan Şor ocupă etajul patru al unui bloc de locuinţe de pe strada Florica Niță din Chişinău, care a fost construit pentru demnitarii perioadei dinaintea obţinerii independenţei Republicii Moldova. Comasate însumează aproape 400 de metri pătrați. Au fost scoase la licitaţie pornind de la preţul de 642 de mii de euro, iar mobilierul nu este inclus, autorităţile urmau să-l evalueze și să-l vândă separat.