NICOLETA NUCĂ, dezvăluiri șocante: „Prezența pregnantă a mamei a devenit sufocantă”. Artista a ajuns și la psihiatru!

Dezvăluiri șocante din viața Nicoletei Nucă. Artista din Republica Moldova, care a reușit să-și construiască o carieră de succes în România, a vorbit pentru prima dată despre copilăria grea și relația cu părinții.

„Prezența asta mult prea pregnantă a mamei mele în viața mea în ani a devenit sufocantă, pentru că nu m-a lăsat la momentul potrivit să mă dezvolt și să îmi deschid eu aripile și să plec în direcția în care poate mi-am dorit eu sau să fiu așa cum mi-aș fi dorit. Am devenit un fel de om care vrea să îi mulțumească pe toți. Încerc să-i mulțumesc pe alții chiar dacă asta înseamnă să sacrific starea mea de bine. Începusem să cred că e destul de toxică, dar adevărul e că am trecut prin faze în care ne-am mai rupt, dar a înțeles că dacă o să continue în felul acesta o să mă piardă și eu eram ancora ei”, a povestit Nucă, la Măruța.

Părinții Nicoletei au divorțat acum 2 ani, iar pentru artistă a fost o „eliberare”.

Cântăreața spune că mereu s-a simțit un om cu o tendință pesimistă și depresivă, iar după mulți ani a descoperit cauza.

„Recent am descoperit că am ADHD. Sunt ani de când mă confrunt cu depresia, anxietate ridicată și mereu puneam pe spatele copilăriei, dar mi-am dat seama că deși am făcut atâția ani terapie cu diverși psihologi ajungeam într-un punct în care nu se mișcau lucrurile”, a spus ea.

De la psiholog a ajuns și la psihiatru, care i-a prescris și un tratament.

Mai multe declarații aici:

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion