Faimoasa rappera americană, Nicki Minaj a fost reţinută sâmbătă pe Aeroportul Schiphol, din Amsterdam, după ce oamenii legii au găsit asupra ei droguri.
Artista în vârstă de 41 de ani a fost reţinută cu câteva ore înainte de concertul său din Manchester, Anglia. Aceasta a încercat să treacă frontiera cu 100 de grame de marijuana. Despre problemele de la Vamă a anunțat chiar Minaj, printr-un filmuleț postat pe Facebook. Artista însă nu și-a recunoscut vina, dar a învinuit autoritățile că încearcă să-i saboteze turneul.
„Au încercat să mă oprească să vin la fiecare spectacol. Mi-au luat bagajele înainte să le pot vedea. Pune-l în avion. Acum spun că așteaptă Vama. Așa arată când oamenii sunt plătiți cu bani mulți să încerce să saboteze un turneu după ce toate celelalte au eșuat. Tot ce au făcut este ilegal„, a scris Nicki Minaj pe Facebook.
În pofida învinuirilor grele care le-a adus autorităților din Amsterdam, artista a scăpat ca prin urechea acului, cu o amendă de 350 de dolari.