Natalia Gordienko suferă și acum după despărțirea de Ceslav Ciuhrii, cel care este și tatăl fiului ei, Cristian. Artista a dezvăluit în cel mai recent interviu că până în prezent simte o mare tristețe în suflet legată de separarea de milionar și susține că nu crede că va mai iubi pe nimeni așa.
„Nu mai suntem împreună și e clar că din cauza acestei despărţiri am suferit mult. E imposibil altfel. Cum ar putea fi altfel după o dragoste mare, după o relație atât de frumoasă și un copil dorit? Mă doare de fiecare dată când vorbim. Mă doare când îmi amintesc de clipele frumoase. De visurile în doi. Sunt răni care nu se închid niciodată. Uneori mă gândesc că nu voi mai putea iubi pe nimeni aşa”, a povestit Natalia Gordienko pentru VIP Magazin.
Anterior, atât Natalia cât și Ceslav au dezvăluit că au fost într-o relație amoroasă scurtă. Gurile rele speculau pe atunci că artista ar fi fost amanta omului de afaceri, informație pe care cei doi au dezmințit-o, susținând că Ceslav era divorțat în perioada în care cei doi au fost împreună.