Escaladarea vârfului Everest a fost întotdeauna o performanţă, dar se pare că sarcina ar putea deveni din ce în ce mai dificilă: cercetătorii spun că masivul are un fel de creştere bruscă şi au găsit explicaţia. Muntele s-ar fi înălţat cu până la câteva zeci de metri, scrie The Guardian.
Partea exterioară rigidă a Pământului este împărţită în plăci colosale care se mişcă treptat în timp într-un proces numit tectonica plăcilor, Himalaya ridicându-se în urma coliziunii dintre două plăci. Lanţul muntos Himalaya s-a format în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, când subcontinentul indian s-a izbit de placa tectonică eurasiatică – deşi cercetări recente au sugerat că marginile acestor plăci erau deja foarte înalte înainte de coliziune.
Procesul fiind încă în desfăşurare, lanţul muntos continuă să fie împins în sus, deşi alunecările de teren şi alte evenimente înseamnă că se şi pierde din rocă. Însă experţii spun acum că Everestul – care în prezent se ridică la 8.849 de metri a cunoscut o creştere suplimentară a înălţimii sale ca urmare a eroziunii provocate de râurile învecinate.
O echipă de cercetători afirmă că, în urma acestui proces, Everestul s-a ridicat cu 15 până la 50 de metri în ultimii 89.000 de ani, iar fenomenul continuă şi în prezent.
„Studiul nostru demonstrează că până şi cel mai înalt vârf din lume este supus unor procese geologice continue care îi pot afecta în mod măsurabil înălţimea pe scări de timp geologice relativ scurte”, a declarat profesorul Jingen Dai de la Universitatea Chineză de Geoştiinţe din Beijing, coautor al studiului.
Dai a observat un fel de anomalie în cazul Everestului, vârful său fiind cu aproximativ 250 de metri mai înalt decât ceilalţi munţi cei mai înalţi din Himalaya. În plus, datele au sugerat o discrepanţă între ratele de înălţare pe termen lung şi pe termen scurt ale Everestului.
Cercetătorii spun că reducerea greutăţii pe scoarţa terestră pe măsură ce acest material a fost îndepărtat a dus la o ridicare a terenurilor din jur – un proces cunoscut sub numele de revenire izostatică. Acesta implică ridicarea maselor de pământ de pe scoarţa terestră atunci când greutatea suprafeţei scade. Scoarţa, stratul cel mai exterior al Pământului, pluteşte, în esenţă, deasupra unui strat de manta format din roci fierbinţi, semilichide.
„Revenirea izostatică poate fi comparată cu un obiect plutitor care îşi ajustează poziţia atunci când greutatea este îndepărtată”, a explicat profesorul Dai.
Everest, numit şi Sagarmatha în nepaleză şi Chomolungma în tibetană, este situat la graniţa dintre Nepal şi Regiunea Autonomă Tibet din China. A fost numit după George Everest, un topograf britanic din secolul al XIX-lea din India.
