Motivul pentru care Tany VANDER a renunțat la muzică și care e condiția ca să revină?

Influencera și femeia de afaceri, Tany Vander, în trecut este cântăreață. I-a adus popularitatea colaborarea cu Dan Balan, care a început în 2009, pe vremea când Vander făcea parte din trupa „Chocolate”.

După cinci ani de scenă, aceasta a renunțat la cariera muzicală și iată care e motivul.

„Mi-am pierdut interesul, eu cânt pentru sufletul meu, e modul meu de a medita. Intru într-o stare pe care nu pot să v-o descriu atunci când cânt și este doar pentru sufletul meu. Nu m-aș mai băga acum în concerte. Eu cu Dan din prima am început a cânta pe scene foarte mari și respectiv, deodată am mers în turnee, adică cumva eu mi-am luat doza. Da, nu eu eram vedeta principală când ieșeam pe scenă, era Dan, dar eu mi-am luat doza. Dar eu pentru nimic nu aș mai merge acum în turnee, să nu dorm nopțile, să nu am sărbători în familie. . . A fost o etapă pe care trebuia să o trec , am trecut-o, am savurat-o, sfârșitul poveștii.” – a spus cântăreață.

Vander a recunoscut că ar păși din nou pe scenă doar dacă i-ar propune colaborare vreun artist de talia lui Jay-Z sau Justin Timberlake.

După 5 ani de concerte, deplasări şi turnee în compania lui Dan, Vander a fost semnată la casa de producţie „Loop Production”, a artistului, acesta devenindu-i producător oficial. În anul 2011, cântăreața a început să lucreze la cariera solo. Cele trei piese solo lansate de ea, „Take me away”, „Dream alone”,”Inspector”, au fost difuzate la radiourile din Republica Moldova, însă nu i-au adus acesteia un succes la fel de considerabil.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion