Moment de panică pentru Katy BLACK, în al treilea trimestru de sarcină: „Credeam că mor”

Clipe de groază pentru Katy Black. Influencera le-a mărturisit urmăritorilor săi că ieri, pe lângă faptul că a fost ziua de naștere a bunicii și că a fost la vot, a „crezut că e ultima zi din viața sa”. Află în știre de ce.

Katy povestește că totul s-a întâmplat în drum spre casă. 5 minute înainte de a ajunge la destinația a simțit o durere în piept.

„Nu puteam respira. De durere încep a plânge, i-am zis lui Cristi să oprească mașina, el se sperie, băieții încep a plânge, eu panicată, simt cum organismul meu devine foarte foarte lent”, a spus ea.

Imediat a ieșit din mașina și s-a culcat la pământ.

„Voiam doar să iau o gură plină de aer, auzeam cum plâng băieții, Cristi stătea deasupra mea, parcă murisem. Creierul meu nu funcționa deloc, nu mă puteam mișca”, a adăugat ea.

După 10 minute, Katy și-a revenit. Influencera spune că a fost prima experiență de acest gen.

„Până acum stau cu durerea asta, dar cel mai interesant e că mă sună mama și mă întreabă dacă e totul ok pentru că ea a simțit că ceva s-a întâmplat și eu am început să plâng și să îi povestesc și mi-a zis că a pățit la fel când era însărcinată cu mine”, a mai spus ea.

Katy Black la moment este însărcinată cu cel de-al 4-lea copil.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion