O pisică a devenit vedeta spectacolului de balet „Romeo și Julieta”! Felina cu blană portocalie a urcat pe scenă și a „furat show-ul”, iar dansatorii n-au avut încotro și au continuat reprezentația alături de ea, scrie The Guardian. Momentul inedit a avut loc la Izmir, în Turcia, în timpul spectacolului susținut de Compania Imperială Rusă de Balet.
Potrivit imaginilor virale pe internet, pisica s-a așezat inițial lângă mâna stângă a lui Romeo, întins pe scenă și presupus mort, conform operei lui Shakespeare.
A cat took to the stage during the final scene of a Romeo and Juliet ballet performance by the Imperial Russian Ballet Company in İzmir pic.twitter.com/R3MmFt8Yex
— Reuters (@Reuters) June 14, 2026
Felina a părut, probabil, curioasă să „testeze” în ce stare se află balerinul, așa că a început să îl „inspecteze” cu lăbuțele, vizând mai întâi părul acestuia, apoi brațul stâng. Între timp, partenera lui Romeo a încercat să își continue scena și să îl tragă pe acesta în povestea iubirii imposibile, însă pisica nu a fost deloc deranjată și și-a continuat nestingherită „intervenția” pe scenă.
În cele din urmă, temutul vânător de șoareci l-a abandonat pe artist și s-a întins pe un scaun din decorul scenic, pentru a-i urmări, la rândul său, pe protagoniști, în timp ce publicul din sală chicotea, potrivit sursei citate.
Conform ultimelor informații disponibile, urmare a incidentului, nici pisica, nici balerinii și nici simțul umorului în public n-au avut de suferit.









