Moderatorul lui Ilan Șor visează la postul de președinte al Republicii Moldova. Oligarhul fugar l-a înaintat la alegeri

După ce grupul de inițiativă pentru susținerea lui Vasile Bolea, asociat cu oligarhul fugar Ilan Șor, a fost respins de Comisia Electorală Centrală (CEC), iar „Șansă” nu poate participa la scrutin, politicianul fugar se pare că a găsit un nou candidat. Este vorba despre Avelin Tabarcea, scrie Realitatea.md.

Oficial, la CEC s-a anunțat că Tabarcea este susținut de „un grup de cetățeni”. Potențialul candidat la alegeri, însă, este unul dintre moderatorii evenimentelor organizate de exponenții lui Șor și a prezentat inclusiv reuniunile de la Moscova ale blocului „Victorie”.

Sâmbătă, 31 august, a fost ultima zi când pot fi depuse dosarele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru susținerea potențialilor candidați la alegeri. CEC are la dispoziție 3 zile pentru a examina documentele și a emite o decizie.

Dacă grupul de inițiativă nu este înregistrat, acesta nu poate aduna semnături în susținerea candidatului pe care în reprezintă, iar drept urmare persoana nu va putea candida.

Până acum, Comisia a dat undă verde pentru colectarea semnăturilor în susținerea lui Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Ion Chicu, Octavian Țîcu, Tudor Ulianovschi, Renato Usatîi, Irina Vlah, Natalia Morari, Igor Munteanu, Victoria Furtună, Andrei Năstase, Natalia Morari și Alexandru Arseni.

Pentru a ca politicienii pe care îi sprijină să devină candidați, grupurile de inițiativă trebuie să adune între 15.000 și 25.000 de semnături. Actualmente, doar Alexandr Stoianoglo a prezentat listele de subscripție cu toate iscăliturile colectate, iar CEC le verifică.

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion