Mihai Bendeac a fost invitat recent în podcastul lui Gojira, unde a povestit un episod în care a fost la un pas de bătaie cu Carla’s Dreams. Totul s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, când cei doi au avut o colaborare și, după ce au consumat alcool, a început scandalul.
Mihai Bendeac s-a retras din lumina reflectoarelor după demisia din juriul iUmor, însă își continuă munca ca actor. Pentru că urmează să lanseze propriul film, actorul a devenit mai vizibil și a acceptat să apară în podcastul lui Gojira.
Conflictul dintre cei doi a izbucnit la filmările unei emisiuni moderate de cântăreț, iar din cauza consumului de alcool, lucrurile au degenerat.
„Nu știe nimeni despre treaba asta. Sper să nu creez vreun scandal. La un moment, Carla’s Dreams a făcut un podcast. De fapt, era un soi de emisiune. Filmările erau pe data de 1 aprilie, nu mai știu anul, cred că 2018, ceva de genul ăsta. M-am dus și era o chestie suprarealistă. Am ajuns într-un loc în care el era cu o barbă lungă, machiat, cu păr mare în cap. Era și Alex Coteț, care era un fel de asistent al lui, avea o chestie, apăsa pe niște butoane. A început o discuție și, de la un punct încolo, am început să bem mult de tot”, a povestit Mihai Bendeac în podcastul lui Gojira.
Motivul pentru care cei doi au început să se certe a fost legat de bani. Acctorul spune că filmarea respectivă încă există și că este cel mai rău lucru care i s-a întâmplat vreodată.
„După aia, mai am niște flash-uri. Eu nu prea beau ziua. Am băut atât de mult încât următorul flash pe care îl am este că…era o masă lungă, noi beam și, la un moment dat, a venit o gagică. Gagica respectivă mi-a băgat piciorul în gura și a început să-și toarne whisky pe ea și eu beam. Atunci, am fost aproape să mă iau la bătaie cu Carla’s Dreams, pentru că el nu înțelegea că… Eu, și dacă se discută despre bani într-un context, mă ridic și plec. Am niște nevoi foarte reduse și nu pot să mă gândesc în această paradigmă. Îți dau cuvântul meu de onoare. (…) Există filmarea. Ăla cred că e singurul schelet din dulapul meu. Este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat vreodată”, a adăugat actorul.