Cântărețul de manele din România, milionarul, Jador a fost prins drogat la volan, pe o stradă din Sectorul 5 al Bucureștiului. Acesta și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor, făcând glume pe seama situației.
Agenții de patrulare l-au oprit pentru că manelistul ar fi schimbat benzile de circulație în mod necorespunzător, ceea ce ar fi dus la un avertisment. UIterior, oamenii legii l-au testat și cu drugtestul, iar rezultatul a fost pozitiv la canabis.
Cu toate că a ieșit pozitiv la drugtest, manelistul și-a păstrat calmul și a făcut câteva glume. El a declarat că respectă legea și că acceptă să fie dus la INML.
”Mi-am permis-o! Îmi bag în venă din alea! Heroină?! Aia se face cu seringa?! Ce să zic, are dreptate! Pune aici la cocaină, că nu iau, să știe lumea că nu mă droghez! Mă duc (n.r. la INML), respect legea, normal”, a spus Jador, potrivit Spynews.