De la farmacie și make up, la retrituri și meditație. Diana Rîmiș, care a plâns că soțul i-a dăruit Mercedes, deși ea voia Porsche – a recunoscut cum își câștiga existența la începuturi. La Show-ul pe patru roți, bloggerița care a scandalizat opinia publică cu declarațiile sale că femeile ar fi „rădăcina” problemelor în familie, iar copiii care sunt supuși abuzurilor ar fi „semnat” pentru asemenea experiențe înainte de a veni pe lume – dezvăluie că a absolvit facultatea de Asistență Socială de la Universitatea ”Ion Creangă”, dar își câștiga banii lucrând la farmacie și făcând machiaj mireselor.
Diana dezvăluie că a mai făcut și marketing, iar la farmacie nu a rezistat mai mult de 4-5 luni.
Aici fragmentul din interviu:
Diana Rîmeș are doi copii, este cunoscută și ca una dintre „zânele Aloe Vera”, iar din fiecare retrit pe care îl organizează pe insula Bali pentru moldovence a recunoscut că are câștigat circa 4 mii de euro.
Instagram bloggerița a ajuns criticată după ce a abordat subiectul femeii independente și egalității de gen dintr-o perspectivă surprinzătoare. Aceasta și-a aprins paie în cap promovând teoria potrivit căreia bărbatului nu-i merge afacerea, pentru că femeia și-a asumat rolul lui de a câștiga bani și o face bine.









