Judecata a constatat: Donald TRUMP și feciorii, vinovați de fraudă! Află ce-i așteaptă

Fostul președinte american, Donald Trump și feciorii săi au probleme grele cu legea. Un judecător din New York i-a declarat responsabili de „fraudă” financiară „repetată” . Magistratul afirmă că aceștia au furnizat declarații financiare false timp de aproximativ în evaluarea activelor, pentru asigurători și bănci.

Investigația de amploare a Organizației Trump a pornit de la declarațiile fostului avocat al președintelui, Michael Cohen, în timpul audierilor în Congres. Acesta a spus că organizația deținută de Trump a indus în eroare asiguratorii și băncile timp de un deceniu, oferindu-le informații false despre valoarea reală a activelor lor. Au făcut asta ca să obțină credite bancare și să reducă baza de impozitare.

Potrivit procurorilor, valoarea activelor a fost „umflată” cu 2,2 miliarde de dolari, până la 3,6 miliarde de dolari.

Trump și urmașii săi neagă toate acuzațiile și au numit investigația „vânătoare de vrăjitoare”. Procuratura statului New York însă a cerut să-i fie aplicată o amendă în valoare de 250 de milioane de dolari și interdicția de a desfășura afaceri în New York.

Avocații fostului lider american cer respingerea cazului. Dar procesul pe fond va începe săptămâna viitoare.


Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion